x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Metamorfoză. De la staţiuni comuniste la centre de wellness

Metamorfoză. De la staţiuni comuniste la centre de wellness

de Daniela Ivan    |    10 Oct 2016   •   19:40
Metamorfoză. De la staţiuni comuniste la centre de wellness
Sursa foto: honza28683/Getty Images/iStockphoto

Pădurile virgine, apele minerale cu proprietăţi terapeutice şi cadrul natural pur vor fi utilizate pentru a dezvolta o ofertă wellness nouă, cu potenţial de brand naţional, care să atragă turiştii străini în România. Forest bathing sau imersia în pădure este o oportunitate  pe care ţara noastră o are în vedere dezvoltării turismului balnear.

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre privind aprobarea unui masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear, document ce propune, între altele, crearea unor produse “anti-ageing” (împotriva îmbătrânirii) pe bază de apă termală sau minerală care să utilizeze avantajul pădurilor virgine din România, după modelul din alte ţări. De exemplu, hanul Fogo Island Inn, aflat pe o insulă izolată în Newfoundland, Canada, îşi axează oferta şi comunicarea în jurul conceptului de regăsire a sinelui. Autorităţile vor să dezvolte un cluster balneo-turistic verde la nivel naţional, care să asigure dezvoltarea şi promovarea produselor de turism balnear şi de ecoturism pe piaţa internatională. Acesta ar trebui să ajute staţiunile balneare să găsească finanţările necesare şi parteneri privaţi pentru a dezvolta produse turistice inovante. Bugetul clusterului va fi de 30.000 euro, iar ulterior clusterul va deveni autonom prin cotizaţia membrilor şi prin folosirea fondurilor europene. Masterplanul dă şi exemple de succes din alte ţări. Austria a demarat încă din 2001 iniţiativa de clusterizare denumită “Austria, locaţia centrală a Wellness-ului european” care cuprinde urmatoarele proiecte : “Alpine Wellness Cluster“, “European Wellness Project” şi “Lower Austria Wellness Cluster”. In Regiunea franceza Aquitaine, Aqui O Thermes, reprezintă un model de cluster de turism de sănătate şi wellness de succes.

Vechile staţiuni balneare se vor orienta către noi servicii specifice persoanelor cu vârste între 50-80 de ani care frecventează aceste locaţii. În acest scop vor angaja animatori de staţiune care să-i facă pe seniorii mai tineri sau mai bătrâni să se simtă bine

 

×