x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Micii producători militează pentru „Legea berii”

Micii producători militează pentru „Legea berii”

26 Ian 2010   •   00:00

Patronatul Societăţilor Indepedente Producătoare de Bere din România solicită Parlamentului să urgenteze aprobarea legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii, care se află în Parlament de opt sesiuni.

„Aceasta este o lege care ajută IMM-urile şi, implicit, contribuie la scăderea şomajului prin păstrarea şi crearea locurilor de muncă, ba, mai mult, aduce fonduri suplimentare la bugetul de stat", susţine directorul general al patronatului, Vifor Verşescu, într-un comunicat. Fără acest act normativ, se va alege praful de micii berari şi se vor pierde peste 2.000 de locuri de muncă, consideră el.

Proiectul de lege se află în faza de reexaminare, a precizat acesta, şi, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, o cerere de reexaminare trebuie soluţionată în cel mult 30 zile de la data sesizării Camerei Deputaţilor, ori au trecut aproape doi ani din acel moment. „Facem apel la doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase, să respecte legile în vigoare şi să dispună finalizarea procedurilor. În caz contrar, solicităm preşedintei Camerei Deputaţilor să explice opiniei publice motivul pentru care se ţine ascuns acest proiect de lege sau cărui interes serveşte", cer reprezentanţii micilor berari.

×
Subiecte în articol: redactie