Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că va corecta „abuzurile” unor retaileri care au introdus taxe suplimentare față de procesatorii și producătorii români, prin implementarea directivei europene privind practicile comerciale neloiale în legislația națională.
„În zilele acestea am reluat discuţiile privind Programul Naţional Strategic şi la întâlnirea pe care am avut-o alaltăieri (luni n.r.), foarte mulţi dintre producătorii români şi cooperative, care au contracte cu marile lanţuri de retail, ne-au spus că în momentul în care a apărut Legea 28/2020 s-a permis retailerilor să perceapă iarăşi tot felul de taxe - reducere conform contract, discount de volum, reducere ulterioară raportată la cifra de afaceri, remiză lunară - sigur că aceste taxe poartă denumiri diferite în funcţie de reţeaua respectivă. Au revenit cu aceste taxe, care sunt discriminatorii faţă de procesatorii şi producătorii români", a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
De asemenea, Oros a precizat că textul ordonanței prin care urmează să fie implementată directiva europeană este pregătit.
„Vreau să le atrag atenţia public, prin intermediul dumneavoastră, am avut întâlniri cu domniile lor şi o să mai avem întâlniri, pentru că vrem să transmitem şi avem pregătit textul de ordonanţă prin care implementăm această directivă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderile în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Este directiva 633/2019 pe care trebuie să o implementăm până în mai anul viitor. Avem textul de ordonanţă şi în curând o să-i dăm drumul. (...) Am crezut că semnalele noastre şi ale producătorilor şi procesatorilor români au fost clar înţelese. Noi oricum o să dăm drumul la această ordonanţă ca să reparăm aceste abuzuri în opinia mea", a mai afirmat ministrul Agriculturii.