x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Ghinea: Statul toacă bani pe nevoi fictive

Ministrul Ghinea: Statul toacă bani pe nevoi fictive

de Daniela Ivan    |    22 Aug 2016   •   10:29
Ministrul Ghinea: Statul toacă bani pe nevoi fictive
Sursa foto: MECHNO SIMION

Guvernul analizează posibilitatea să introducă o “listă neagră”a firmelor care au prejudiciat statul și care nu ar mai avea dreptul să participe la licitații publice. Anunţul a fost făcut de Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, la o emisiune TV. Problema este că această măsură ar putea fi contestată de Consiliul Concurenței, care ar putea decide că este neconcurențială, și de instanță.

Ministrul Fondurilor Europene spune că în sistemul IT corupţia nu este una clasică, în care se dă şpagă pentru aranjarea unei achiziţii, ci este vorba despre un sistem mult mai pervers, în care se inventează nevoi fictive ale statului pentru a putea toca bani pe sistemele IT.

"Nu este vorba despre o simplă fraudă la achiziţii. Când inventezi nevoi false ca să iei nişte contracte pe care nu le execuţi pentru că nu sunt utile statului, e o formă de captură a statului mult mai gravă decât frauda la achiziţii. Corupţia în IT nu e genul de corupţie clasică, în care se face o achiziţie, se aranjează achiziţia, iar nişte băieţi deştepţi îşi trag un 10-20% şpagă sau pentru şpagă”, a declarat Cristian Ghinea la Digi 24. Acesta a mai declarat că, deşi măsura poate fi contestată, situaţia este aşa de gravă, încât trebuie rezolvată. "Este o situație atât de gravă, încât să recurgem la aceste măsuri care sunt, într-adevăr, extraordinare? Răspunsul meu este da. Am avut o discuție la nivel de Guvern și a urmat să fie analizate soluțiile tehnice și juridice", a adăugat Ghinea.

Comisia Europeană a blocat proiectul de gestionare a deşeurilor

Ministrul a mai spus că unele proiecte europene, cum ar fi cele din domeniul mediului, ar fi fost întârziate pentru că apropiați ai lui Sebastian Ghiță din diverse instituții ar fi încercat să introducă "nevoi fictive" de sisteme IT, iar Comisia Europeană a blocat proiectul, realizând inutilitatea investiției. Ministrul Fondurilor Europene a amintit de Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, document pe care l-a catalogat drept o achiziţie cu probleme în condiţiile în care, înainte de a fi lansată achiziţia, s-a pierdut mai mult de un an pentru că "cineva de la Autoritatea de Management Mediu, care înainte lucrase pentru o firmă a domnului Ghiţă, insista să se pună în acea achiziţie un sistem IT despre care Comisia Europeană a spus că nu e necesar şi l-au scos de acolo".

 

De ce nu are bugetul bani: multe dintre licitaţiile pentru nevoile IT ale instituţiilor statului sunt inventate pentru băieţii deştepţi.

 

×