x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moneda naţională s-a depreciat în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu principalele valute

03 Iul 2019   •   13:21
Moneda naţională s-a depreciat în raport cu principalele valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de 4,7356 lei pentru un euro, în creştere cu 0,04 bani (+0,01%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7352 lei/euro.

De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, până la un curs de 4,1943 lei, cu 1,05 de bani (0,25%) peste cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,1838 lei.

Potrivit BNR, moneda naţională a scăzut şi faţă de francul elveţian, până la un curs de 4,2569 lei, mai mult cu 1,58 bani (+0,37%), raportat la cotaţia stabilită cu o zi în urmă, respectiv 4,2411 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 4,87 lei (2,6%), până la 192,3192 lei, de la 187,4404 lei, cât se anunţase marţi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar