Aproximativ 200 de milioane de imigranţi din toată lumea raportează un profit de 238 miliarde de dolari în 2008, informează Banca Mondială. Banii au fost trimişi familiilor lăsate în urmă de imigranţii în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit peste hotare.
Dar suma e pe cale să “intre la apă”, ca efect al crizei financiare. Cele mai afectate ţări vor fi cele aflate în curs de dezvoltare, precum România. Imigranţii români au trimis în ţară anul acesta aproximativ 9 miliarde de dolari, dar cei care vor avea de suferit cel mai mult de pe urma micşorării remiterilor sunt familiile lăsate acasă. În 2007, suma banilor trimişi în România a fost de aproximativ 7 miliarde de dolari.
TURISMUL PRIMEŞTE LOVITURA
Conform Băncii Mondiale, remiterile la nivel mondial ar
putea să scadă cu 9% în anul următor, din cauza înlesnirii economiei globale.
Afacerile care profită de munca ieftină a imigranţilor vor intra în faliment
sau, în cel mai bun caz, se vor micşora, ceea ce înseamnă o cerere de forţă de
muncă mult redusă. Industria construcţiilor în principal se va restrânge, cea a
producţiei, ospitalieră şi a turismului vor fi nevoite să trimită acasă o mare
parte din imigranţi. Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM),
la ora actuală sunt peste 200 de milioane de muncitori imigranţi în lume, din
aceştia 10%-15% fiind “sezonieri”. Adică intră în ţară legal şi stau pentru un
sezon, de obicei ilegal.
India este cel mai mare recipient în remiteri, imigranţii indieni trimiţând familiilor 27 miliarde de dolari în 2008, sumă ce reprezintă 3% din produsul intern brut. China a primit de peste hotare 25,7 miliarde de dolari, sumă egală cu cea pe care mexicanii o trimit din SUA în ţara de rezidenţă. În Filipine au fost trimise anul acesta 17,2 miliarde dolari.
Dar numărul locurilor de muncă pentru imigranţi va începe să crească din 2010, o dată ce economia îşi va reveni. Pe termen lung, spun specialiştii de la OIM, migraţia se va extinde, datorită globalizării şi trendului demografic – precum rata scăzută a natalităţii în ţările dezvoltate.
2050 – O LUME BĂTRÂNĂ
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie are 125 de ţări
membre, între care şi România, şi este condusă de americanul William Swing.
Conform specialiştilor organizaţiei, în următorii 50 de ani naţiunile
industrializate bogate vor fi în criză de forţă de muncă din cauza scăderii
continue a ratei natalităţii, determinând ca numărul populaţiei cu vârsta peste
60 de ani să fie dublu faţă de cel al copiilor. Ca rezultat, forţa de muncă a
acestor ţări va scădea cu 23% până în anul 2050. Provocarea este felul în care
statele vor jongla cu migraţia forţei de muncă.
• Corespondenţă Washington
Foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional