x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nabucco, salvat de gazul irakian

Nabucco, salvat de gazul irakian

01 Feb 2008   •   00:00

Gazele naturale din Irak ar putea constitui o sursă pentru Nabucco, potrivit lui Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie.



Gazele naturale din Irak ar putea constitui o sursă pentru Nabucco, potrivit lui Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie. El a precizat după o întâlnire cu Hussein Shahristani, ministrul petrolului din acest stat, că “Irakul e deja un furnizor important de petrol pentru Uniunea Europeană, iar interesul nostru acum se concentrează pe resursele de gaz irakiene, în cadrul politicii de diversificare a surselor de energie”. Piebalgs a mai anunţat că din strategia Nabucco face parte nu numai livrarea de gaze din regiunea caspică, ci şi din ţările arabe. “E important ca şi gazul irakian să ajungă în fluxul Nabucco”, a spus Piebalgs. La rândul său. Ministrul irakian al petrolului a confirmat angajamentul Irakului de a furniza Europei nu numai petrol ci şi cantităţile necesare de gaz. “În acest sens vor fi dezvoltate noi câmpuri de gaz în 2008 tocmai pentru a fi livrat Europei”, a explicat oficialul irakian. Shahristani a mai spus că este analizată şi o propunere Shell de a construi facilităţi de gaz în valoare de mai multe miliarde de dolari în sudul Irakului, de la care ar trebui să pornească o conductă ce va ajunge în Turcia, contribuind astfel la alimentarea cu gaz a Europei.
Şi Matt Bryza, adjunctul subsecretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice din Departamentul de Stat al SUA, a anunţat intenţia de a alimenta Nabucco, atât cu gaze din Azerbaidjan, cât şi din Irak şi Turkmenistan.

×
Subiecte în articol: economic