La cumpărăturile online, 90% din plăţi se fac cash, la livrarea produsului, conform consultantului de comerţ electronic Liviu Taloi. „Este o problemă de încre¬dere redusă, dar este o percepţie uşor falsă. Când are de plătit un leu cu cardul, lumea îl dă, când are de plătit 1.000 de lei, nu, deşi riscul de fraudă este acelaşi, indi¬ferent de sumă. Dar, dacă la un magazin online mare facem o reducere de 5-10% la plata cu cardul, lumea se înghesuie”, a subliniat Liviu Taloi. Frauda în comerţul online din România este foarte mică, sub 1% din tranzacţii, potrivit SEPA. În plus, numărul de reclamaţii de anul trecut, aproximativ 3.000, reprezintă 0,02% din tranzacţiile online.
Marii retaileri sporesc încrederea clienților
În ultimii doi ani, cumpără¬torii şi-au modificat uşor percepţia faţă de comerţul online, după ce pe piaţă au intrat marii retaileri din spaţul fizic, precum Metro, Carrefour etc., potrivit consultantului Cosmin Costea. Comerţul online reprezintă 2-2,5% din cel fizic, respectiv aproximativ 1,3 miliarde de euro în acest an, conform lui Liviu Taloi.
Citește pe Antena3.ro


