x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi facilități în Spațiul Privat Virtual

Noi facilități în Spațiul Privat Virtual

01 Sep 2020   •   20:10
Noi facilități în Spațiul Privat Virtual

Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu găzduit pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, plata obligațiilor fiscale pentru persoanele fizice, primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ-fiscale.

 

Printre facilitățile noi accesibile prin SPV se numără identificarea pe cale vizuală (video, cu recunoaștere facială) a contribuabililor, plata în numele altei persoane decât titularul contului, cât și o listă din ce în ce mai lungă a taxelor și impozitelor ce pot fi plătite pe această cale.

 

Identificare dintr-o privire

Identificarea persoanelor fizice care doresc să se înregistreze în SPV poate fi efectuată de la distanță și prin intermediul unei sesiuni video (identificare vizuală online). Pentru aceasta este necesar ca persoanele fizice să se programeze online prin intermediul aplicației dedicate, disponibilă pe site-ul ANAF. Programarea online trebuie efectuată în termen de 10 zile de la momentul înregistrării în SPV, iar ANAF va transmite, pe e-mail, instrucțiunile de desfăşurare a sesiunii.

 

Plătește pentru un prieten

Titularul unui cont SPV are, mai nou, posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuții evidențiate în Declarația Unică. În acest caz, se selectează opțiunea „Plată obligații fiscale PF” și apoi „În numele altei persoane”, apoi se optează pentru plata obligațiilor fiscale declarate prin Declarația Unică. (Dan Străuț)

 

Rapoarte noi

Tot prin SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte:
1. Istoric declarații, conținând declarațiile depuse de persoana fizică în formă electronică (până nu de mult, acest raport era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice);
2. Duplicatul C168 după cererea de înregistrare a contractelor de locațiune.

„În perioada următoare, Ministerul Finanțelor și ANAF au în vedere implementarea plății prin SPV și interconectarea cu ghiseul.ro a unor noi categorii de obligații fiscale pentru persoanele juridice”, au precizat cele două instituții.

 

Accesarea SPV se realizează din pagina principală a site-ului ANAF - anaf.ro - secţiunea „Servicii Online - Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual.

×