x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Norveginenii ne vor acorda asistenţă financiară

Norveginenii ne vor acorda asistenţă financiară

11 Feb 2013   •   11:41
Norveginenii ne vor acorda asistenţă financiară
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE), bani ce vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit Ambasadei norvegiene la Bucureşti.
Subiectul a fost discutat luni de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Banii sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă.

Aceste programe vor fi lansate în decursul acestui an iar administrarea acestor grantului a fost încredinţată Ministerului Fondurilor Europene, precizează sursa citată.

"În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile", menţionează Ambasada Norvegiei, într-un comunicat de presă.

Teodorovici a declarat că intenţia autorităţilor române este de a lua toate măsurile pentru a accelera ritmul de implementare şi implicit de a majora rata de absorbţie în actuala perioadă de finanţare.

De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a subliniat că vor fi depuse eforturi pentru aprobarea, în cel mai scurt timp, a cadrului legal privind gestionarea financiară a fondurilor alocate prin cele două mecanisme pentru perioada de finanţare 2009-2014.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European, trei state nonmembre ale Uniunii Europene - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein - fac parte din Piaţa Internă Europeană şi contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97 la sută din suma totală. AGERPRES
 

×
Subiecte în articol: asistenta financiara Norvegia