Impozitul pe gospodărie aduce inechitate socială şi o gaură mare în buget, susţine Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Organizaţia este o iniţiativă privată, nepolitică, care adună cele mai reprezentative organizaţii pentru mediul de afaceri din România, precum şi ataşaţii comerciali ai celor 26 de ambasadele ale statelor din Uniunea Europenă şi ale Ambasadei SUA şi Canadei.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a identificat câteva probleme care fac de inaplicabil noul sistem fiscal la care lucrează acum Ministerul Finanţelor Publice.
- Conceptul de „gospodărie” crește, din start, complexitatea noului sistem fiscal. “Din analiza altor sisteme fiscale, cum este cel american, impunerea se realizează în mod individual și numai opțional, dacă este în beneficiul contribuabilului, la nivel de familie formată din soț, soție și copii”;
- Introducerea IVG, prin eliminarea sistemului de reținere la sursă și plata lunară a impozitului pe venituri (salarii, dividende, dobânzi etc.), precum și a celui de plăți anticipate de impozit (pentru veniturile din activități independende, chirii etc.), va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare în anul 2018, care, raportat la datele anului 2016, va însemna cel puțin 4% pierdere a veniturilor din PIB;
- Schimbarea regulilor jocului în mai puțin de un an va constitui o povară administrativă insurmontabilă pentru ANAF, prin creșterea numărului de persoane supuse impunerii și lipsa unui mecanism clar de colectare. Nivelul ridicat al cheltuielilor pe care Guvernul trebuie să-l suporte cu adaptarea sistemului informatic al ANAF care, în prezent, se confruntă cu un deficit al arhitecturii hardware, iar creșterea „artificială” a numărului persoanelor supuse impunerii îl poate colapsa;
- Sistemul de deduceri ce se dorește a fi introdus nu va putea conduce la fiscalizarea pe scară largă a economiei gri, pentru că aceasta ar presupune o multitudine de măsuri conjugate între ele pentru a spori conformarea voluntară a contribuabililor;
- Lipsesc consultanţii fiscali. În prezent, în Registrul Camerei Consultanților Fiscali sunt înregistrați 5.502 consultanți, dintre care 4.135 activi, o mare parte dintre aceștia fiind deja angajați și deci indisponibili pentru a desfășura sarcinile menționate în document.
Citește pe Antena3.ro