17:03 • PARTENERIAT● România şi Franţa s-au angajat la o cooperare în domeniul
Preşedintele Traian Băsescu insistă în promovarea companiilor franceze din domeniul energetic nuclear.
PARTENERIAT● România şi Franţa s-au angajat la o cooperare în domeniul
Preşedintele Traian Băsescu insistă în promovarea companiilor franceze din domeniul energetic nuclear.
Ultimele zile au fost foarte bune pentru companiile franceze din domeniul nuclear. Acestea şi-au găsit un suporter chiar în persoana lui Traian Băsescu. Presa a speculat că România a încredinţat companiilor franceze atât construcţia unei noi centrale, iar preşedintele a invitat Franţa să participe şi la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Potrivit "Le Figaro”, "în domeniul nuclear alegerea unei colaborări majore, care a fost deja angajată cu Bucureşti poate fi urmată de achiziţia unei centrale de către România, indicând astfel preferinţa sa pentru tehnologie europeană”. Nicolas Sarkozy declara şi el la momentul vizitei la Bucureşti că
Franţa a semnat cu ţara noastră "un parteneriat strategic care va permite o colaborare activă la nivelul energiei, în special energia nucleară, la nivelul gazelor naturale şi a industriei de armament”. Companiile franceze Areva şi Alstom sunt printre cele mai mari din lume în privinţa proiectării, cercetării, producţiei şi montării de reactoare nucleare din lume. Preşedintele a mai spus într-un interviu pentru postul de televiziune France 24 că la acest moment, România nu este pregătită să semneze un acord pentru construirea unei noi centrale nucleare. Un reactor nuclear de 1600 MW capacitate instalată construit pe această tehnologie costă 3,3 miliarde de euro.
INVITAŢIE. Tot săptămâna trecută, Traian Băsescu a invitat companiile franceze la licitaţia pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 care se vor construi pe platforma de la Cernavodă. Acestea trebuie să fie date în folosinţă în anii 2014 şi 2015. "În următoarele luni, România va scoate la licitaţie construirea a două noi reactoare la Centrală Nucleară de la Cernavodă, unde sunt în funcţiune reactorul 1 şi 2, urmând ca până ca în anul 2014 alte două reactoare să intre în funcţiune. Cu certitudine, Franţa este invitată să participe la licitaţia pentru contractarea construcţiei celor două reactoare nucleare”, a declarat Băsescu. Potrivit Mediafax, el a ţinut să sublinieze că invitaţia se referă la licitaţie, nu direct la construcţie, fiind vorba de bani publici.
Formularea preşedintelui României ridică semne de întrebare asupra procesului de alegere a partenerilor pentru realizarea companiei de proiect care se va ocupa procesul de construcţie a celor două reactoare. Potrivit calendarului stabilit, Nuclearelectrica a ales deja în toamna lui 2007 firmele cu care negociază înfiinţarea companiei de proiect pentru cele două reactoare. Dintre firmele cu care se continuă tratativele, niciuna nu este franceză. Acestea sunt RWE (Germania), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), Enel (Italia), Electrabel (Belgia) şi ArcelorMittal România iar o viitoare cooptare la masa negocierilor a Electricite de France (EdF) este teoretic imposibilă. EdF este cea de-a opta companie energetică din lume cu o capitalizare de 216 miliarde de dolari, şi prima din domeniul producţiei de energie nucleară.
CONSTRUCŢIE. În cazul în care Băsescu s-a referit la companiile care să construiască fizic reactoarele şi aici există câteva probleme. În primul rând, reactoarele 3 şi 4, fiind construite pe platforma de la Cernavodă, trebuie să folosească tehnologie CANDU. Aceasta a fost dezvoltată de compania canadiană AECL. Areva, care este companie franceză, este cel mai mare constructor mondial de reactoare nucleare, şi la momentul actual vinde reactoare EPR, care sunt un model mai dezvoltat de reactoare cu apă presurizată, ajunse acum la generaţia a treia. Cum nici Alstom nu foloseşte tehnologia CANDU, cele două societăţi nu pot participa direct la licitaţia de construire, ci eventual să fie doar subcontractori.
În al doilea rând, nu România va scoate la licitaţie construcţia celor două unităţi nucleare. De această parte se va ocupa compania de proiect la care în momentul actual se negociază formarea cu cele şase companii, iar aceasta va opera ca producător independent. Cum Nuclearelectrica participă la aceasta doar cu dotările fizice de pe platformă, participaţia sa va fi de 15-20% din titlurile noii societăţi, care va fi deci, majoritar privată. Astfel, în mod legal, preşedintele Băsescu nu poate impune unei structuri private alegerea unui partener francez, selectarea acestuia făcându-se după criteriile stabilite de noua societate, la care nu participă în niciun fel vreo companie franceză. Atunci la ce a invitat domnul Băsescu să participe Franţa?

Citește pe Antena3.ro