"În momentul de față, dacă luăm în calcul toate prognozele, Nuclearelectrica produce o treime din energia care nu produce emisii de CO2. Până în 2032 vom dubla prezența noastră în sistem. Dacă e să ne uităm la toate necesitățile sistemului electric, inclusiv cele de echilibrare, practic vom produce în 2032 2000 de MW și în paralel reîncepem producția de izotopi, produse din ce în ce mai căutate în Europa și în lume.
„Practic vom dubla această prezența noastră în sistemul energetic, luând în calcul o creștere a consumului și am actualizat cu media propusă, care este indicată în studiile internaționale, inclusiv de IEA, de creșterea consumului cu 2% an pe an. Deci, dacă e să ne uităm la toate necesitățile sistemului electric, inclusiv necesități de echilibrare, care în continuare vor menține și o prezență a gazului natural în sistem, practic vom produce în 2032, pentru că programul pe care noi îl punem acum în vigoare este strâns corelat cu țintele de carbonizare și de înlocuirea centralelor pe bază de cărbune, pe care România și le-a asumat. Noi ne-am asumat să venim cu aproape 2000 MW în sistem până în 2032. Asta este ținta noastră. Și în paralel să dezvoltăm, să reîncepem producția de izotopi, indiferent că vorbim de apă grea, tritiu sau izotop medical, cu aplicații medicale, care sunt produse din ce în ce mai căutate în Europa și în lume, datorită evoluției tehnologice. Apa grea are aplicații atât în reactoare, dar și în industria farmaceutică, cât și în industria de IT și a tehnologiei. Noile ecrane de OLED au particule de apă grea în ele. Tritiu, iarăși combustibilul viitorului pentru reactoarele de fuziune, are aplicații multiple în momentul de față. Tot ce înseamnă translucid, orice material de plastic translucid are tritiu și el se tranzacționează acum la aproximativ 30.000 de dolari pe gram”, a declarat Cosmin Ghiță în cadrul conferinței Income Magazine Corporate.
„Ca și servicii – serviciile de operare sunt cele mai bune și competitive ca și cost. În parteneriat cu un furnizor de tehnologie putem să deservim mai mulți clienți și putem opera mai multe reactoare, chiar și unele care nu se vor afla în proprietatea noastră”, a mai declarat șeful Nuclearelectrica.