x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Oltenia și Dobrogea, închise pentru turiștii străini

Oltenia și Dobrogea, închise pentru turiștii străini

de Valentin Gros    |    28 Sep 2020   •   11:06
Oltenia și Dobrogea, închise pentru turiștii străini

Două regiuni din România se află pe podiumul UE la proporția mare de turiști străini în raport cu cei autohtoni. Zonele cele mai atractive pentru vizitatorii nerezidențiali sunt concentrate în sudul Europei. Țara noastră a înregistrat în ultimii patru ani o creștere de 30% în acest domeniu, cele mai solicitate unități de cazare fiind cele din partea de Centru.

 

Numărul nopților de cazare în structurile de primire din Uniunea Europeană s-a cifrat la 2,8 miliarde de persoane în 2018, conform datelor Eurostat. Dintre acestea, aproape 52% au fost cumpărate de turiști cu rezidența în țara unde se afla unitatea hotelieră, iar 48%, de cetățeni din alte state.

 

Drumuri scurte la Marea Baltică

Regiunea unde a venit în cea mai mare proporție cetățeni autohtoni este Mecklenburg-Vorpommern din Germania, situată în apropiere de Marea Baltică. Aici 96,1% din nopțile de cazare au fost vândute către nemți. Pe locul 2, cu 94,9% se clasează Sud-Vest Oltenia, care cuprinde județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea. Pe poziția următoare, cu 94,6%, se află tot o regiune din România, Sud-Est, care include județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea. Locurile 4 și 5 în acest clasament sunt ocupate de regiunile Świętokrzyskie din Polonia (94,1%) și Chemniz din Germania (93,8%).

La polul opus, Top 5 al regiunilor cu cele mai mari proporții de turiști străini în raport cu cei autohtoni se întinde exclusiv în partea de sud a continentului. Pe poziția de lider se situează Creta (din Grecia), cu 96% dintre nopțile de cazare plătite de vizitatori din alte țări. Pe locurile următoare se află Malta (95,8%), Cipru (94,7%), Ionia Nicosia din Grecia (94,1%) și Jadranska Hrvatska din Croația (94%).

 

Nemții domină industria

Dintre țările membre care au raportat cifre pe 2019, au atras cei mai mulți turiști Germania (347,7 milioane), Italia (216 milioane), Spania (170,7 milioane). Franța nu a mai afișat date din 2016, când numărul turiștilor în această țară a depășit 280 milioane. În ce privește statele foste comuniste, anul trecut Bulgaria a avut 9,6 milioane de turiști, Ungaria, 17,4 milioane, Cehia, 29,8 milioane, Polonia, 74,6 milioane.

 

Numărul vizitatorilor a urcat cu 30% în 4 ani

Structurile de cazare din România (hoteluri, moteluri, campinguri etc.) au primit anul trecut 24,6 milioane de turiști în total, rezidențiali și nerezidențiali. Numărul este cu aproape 30% mai mare decât cel înregistrat în 2015, când au fost 19 milioane de turiști. Cei mai mulți vizitatori, 5,9 milioane, au venit în regiunea Sud-Est, urmată cu 5,3 milioane de persoane de regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu). Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare Sălaj) a avut 3,2 milioane de turiști, Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) a atras 2,3 milioane, Sud-Vest 2,1 milioane, iar Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara), 2 milioane. Cei mai puțini turiști s-au cazat în Sud-Muntenia (Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași), care a avut ușor sub două milioane de vizitatori, și București-Ilfov, cu 1,5 milioane de vizitatori.

Regiunea care include județele Brașov și Sibiu atrage numeroși vizitatori

×