Compania austriaca OMV a virat suma de 669 milioane euro intr-un cont escrow, banii necesari pentru a intra in proprietatea SNP Petrom. Grupul urmeaza sa mai participe cu circa 800 milioane de euro la majorarea de capital a societatii.
IOHANNA ONACA PURDEA
OBLIGATIE. Compania austriaca OMV, condusa de presedintele Wolfgang Ruttenstorfer (foto), mai are de dat bani pentru majorarea capitalului social al Petrom
|
CONTRACT. Conform contractului de privatizare, semnat in luna iulie, OMV trebuie sa achite 669 milioane de euro pentru 33,34% din titlurile Petrom si sa participe cu 830 de milioane euro la majorarea capitalului social, pentru a dobandi un pachet de 51% din actiunile Petrom. Contul escrow este deschis la o terta parte, neutra in tranzactie, principala caracteristica a acestuia fiind ca depunerea va fi eliberata catre beneficiar numai dupa indeplinirea anumitor conditii, prevazute in cadrul unui acord scris. Potrivit legii pentru privatizarea Petrom, agentul escrow este ING Bank NV Amsterdam - Sucursala Bucuresti.
IMPRUMUT. Compania austriaca a estimat, intr-un anunt facut saptamana trecuta, ca va obtine circa un miliard de euro in urma unei emisiuni de obligatiuni convertibile si a unei majorari de capital, fondurile fiind destinate finantarii achizitiei SNP Petrom. Reprezentantii grupului au anuntat ca OMV va emite pana la trei milioane de actiuni noi, reprezentand o crestere de 11% fata de cele 27 de milioane de titluri existente.
FACILITATI PENTRU EXTRACTIE
|
Petrom va putea constitui in perioada 2005-2006 o rezerva deductibila fiscal, in valoare de cel mult 35% din veniturile obtinute din activitatea de productie de petrol si gaze, care va fi utilizata pentru acoperirea investitiilor realizate in echipamente si alte active destinate extractiei. Prevederea a fost inclusa, prin derogare de la Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, in Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom, aprobata recent de Parlament. Potrivit actului normativ, rezerva este constituita prin aplicarea cotei de maximum 35% asupra pretului de referinta al tonei de titei extras si asupra pretului de referinta pentru gaze naturale, stabilite de Agentia Nationala a Resurselor Minerale.
|
Citește pe Antena3.ro