x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OPEC și Rusia reduc producția de țiței. Prețul petrolului crește din nou

OPEC și Rusia reduc producția de țiței. Prețul petrolului crește din nou

16 Oct 2022   •   09:19
OPEC și Rusia reduc producția de țiței. Prețul petrolului crește din nou

Decizia OPEC și a Rusiei de reducere a producţia de țiței, cu toată opoziţia Statelor Unite, a trimis unde de şoc pe piaţa de petrolului, unde cotaţiile au crescut.

Prognozele arată că prețurile vor ajunge din nou la prețuri astronomice, dând astfel o nouă lovitură consumatorilor din SUA și Europa, aceasta din urmă confruntându-se și cu o criză la energie, inflație galopantă, scumpiri. 

Cei mai mulţi analişti văd în decizia OPEC, un grup de state exportatoare de ţiţei care acţionează ca un cartel, un atac în bătălia pentru controlul pieţei globale a petrolului.

Însă ar putea fi şi un gest făcut din dispe­rare pentru că se vorbeşte din nou de peak oil, punctul de la care cererea pentru petrol glo­ba­lă începe să scadă ireversibil. Cu alte cuvin­te, producătorii de petrol se grăbesc să se îm­bete cât mai au timp pentru că petrecerea este pe sfârşite. Iar costurile sunt suportate de con­sumatorii din celelalte părţi ale lumii.

Deoarece gazele şi ţiţeiul Rusiei au ajuns arme de război economic, petrolul altor țări este din nou la mare căutare, iar Arabia Saudită, liderul OPEC, este unul din cei mai mari fur­ni­zori ai pie­ţei globale.

Preţu­rile ţiţe­iu­lui Brent, refe­rin­ţa inter­na­ţională, au sărit de la aproape 70 de do­lari/baril la a­proa­pe 130 de dolari în mar­tie pentru a scădea încet încet la 84 de dolari, în septembrie.

Anticiparea deciziei OPEC de a reduce producţia şi restrânge astfel oferta, cu argumentul că vrea să stabilizeze preţurile, a împins cotaţiile la peste 95 de dolari/baril la finalul săptămânii trecute. În aceste condiţii, Morgan Stanley estimează că preţurile vor crește spre 100 de dolari/baril, mai rapid decât se credea anterior.

Analiştii de la Goldman Sachs văd pe­trolul la 110 dolari/baril în acest trimestru şi la 115 dolari/baril în trimestrul vii­tor. Petrolul mai scump înseamnă carbu­ranţi mai scumpi care, dacă nu sunt subvenţionaţi de stat, vor adânci criza costului vieţii din Europa. Dacă sunt mărite subvenţiile, acestea vor umfla datoriile unor guverne, şi aşa cu finanţarea la limită.

Unele state au in­strumente prin care pot con­trola piaţa, cum ar fi folosirea de petrol din rezerve. Guver­nul SUA a procedat aşa. A­na­liştii spun că pentru a ţine piaţa lichidă şi-ar pu­tea accesa rezervele şi Agenţia Inter­naţională a Energiei. De aseme­nea, cele mai industrializate economii ale lumii şi UE au pus la punct un plan pentru a plafona preţurile petrolului rusesc, scopul lor fiind slăbirea forţei financiare a Moscovei în contextul războiului acesteia contra Ucrainei.

Arabia Saudită are o agendă geopolitică şi economică proprie, fiind dependentă de ve­niturile din petrol, dar visând şi la dominaţia regională. În mod normal, regatul tinde să aibă relaţii de înţelegere cu SUA, furnizor de securitate, însă în actualul război pentru piaţa petrolului s-a aliat cu Rusia. O explicaţie ar fi că Arabia Saudită se teme că Occidentul va folosi în viitor şi contra ei pactul de pla­fonare a preţurilor petrolului. Conducătorii saudiţi sunt conştienţi că petrolul nu va fi la nesfârşit sângele economiei globale, aşa cum este în prezent. De aceea au şi un plan de diversificare economică. Deutsche Welle scrie de staţiuni de schi în mijlocul deşertului. Este însă o schimbare care costă şi timp şi bani. În prezent, 80% din veniturile din exporturi ale Arabiei Saudite vin din vânzarea petrolului, iar banii din ţiţei reprezintă 40% din PIB.

Este o vulnerabilitate enormă dacă lumii îi trece pofta de petrol. În ritmul actual de producţie, rezervele de petrol s-ar epuiza peste 60 de ani. Brookings Institute a calculat în 2020 că veniturile din petrol ale saudiţilor ar începe să scadă din cauza reducerii cererii în 2040, poate chiar mai devreme. Cele mai multe instituţii de prognoză plasează punctul de peak oil în acea perioadă. BP a pariat îndrăzneţ pe 2020, an de pandemie şi când febra electromobilităţii s-a intensificat, şi a pierdut. Dar poate că pariul nu a fost un eşec total pentru că şi alte organizaţii şi chiar companii petroliere văd peak oil în acest deceniu.

Un comentator de la Bloomberg, David Fickling, crede că recesiunea mondială pe care o văd venind pieţele globale ale acţiunilor şi obligaţiunilor poate fi lovitura de graţie dată cererii pentru petrol. Aceste calcule nu convin exportatorilor de ţiţei. Criza de energie provocată de Rusia deturnează către gaze naturale, petrol şi cărbune resurse financiare importante necesare revoluţiei electromobilităţii, inamicul modelului ei economic. Însă revoluţia electrică nu moare. SUA tocmai au demarat primele operaţiuni miniere de producţie de cobalt după 30 de ani de îngheţ. Cobaltul este un metal esenţial în procesul de fabricare a bateriilor pentru vehicule electrice. Pe de altă parte, și proiectele energiei verzi sunt costisitoare și, în contextul crizei economice actuale, nu va putea fi realizat prea repede. 

×
Subiecte în articol: petrol opec