Legea 28/2020 privind comercializarea produselor alimentare îl avantajează pe marii retaileri în detrimentul producătorului şi procesatorului român, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
El consideră însă că noua lege conține și „prevederi toxice”. Una dintre acestea „oferă posibilitatea de a percepe legal de la furnizor servicii şi taxe”, fapt care determină „costuri mai mari şi pierderi comerciale pentru producătorii mici”, a arătat ministrul Agriculturii.
Potrivit acestuia, Legea 150 din 2016 stipula, printre altele, interzicerea facturării şi refacturării, precum și obligaţia achiziţionării a 51% produse româneşti şi sancţiuni asociate obligaţiei de 51%. CE a aplicat infrigement în 2017. Actuala majoritate parlamentară a adoptat, ca răspuns, Legea 28/2020.
Noua reglementare, spune Oros, „nu numai că nu prevede ca pe produsele româneşti să apară specificat distinct că e produs românesc”, dar mai are o „prevedere dăunătoare”. Astfel, în vechea lege termenul de plată era de șapte zile, iar actualul act normativ aplică minimum 14 zile pentru produse proaspete şi 30 de zile pentru celelalte produse.
Vom elimina acele prevederi care nu aveau nicio legătură cu acţiunea de infringement pe care o pornise Comisia în 2017. O să prindem modificările în transpunerea Directivei 633 a Consiliului Europei privind practicile comerciale neloiale.
Adrian Oros, ministrul Agriculturii