Țările europene vor trebui să investească anual între 1,75 şi 2,82 milioane de euro, în următorii 80 de ani, pentru atenuarea efectelor dăunătoare ale schimbărilor climatice, arată o analiză a Centrului de Cercetare al Comisiei Europene.
Schimbarea climei poate genera inundaţii care vor produce pagube estimate la 1.270 de miliarde (1,27 trilioane) de euro până în 2100. Asta înseamnă echivalentul Produsului Intern Brut al României pe cel puțin 6 ani, având în vedere că în 2019 acest indicator abia a depășit 225 de miliarde de euro. Consumul de combustibil și emisiile de gaze cu efect de seră au fost temporar reduse de pandemia de coronavirus, dar este posibil ca lucrurile să revină la normal odată cu depăşirea crizei sanitare şi redeschiderea economiilor. „În urma pandemiei, odată cu stimularea redresării economice, emisiile ar putea ajunge la nivelurile anterioare crizei, în loc să scadă, în conformitate cu Acordul de la Paris și cu Acordul Verde European (Green Deal)”, a spus Michalis Vousdoukas, autorul principal al studiului.
Malurile mărilor, tot mai înalte
Zonele de coastă sunt deosebit de vulnerabile la schimbările climatice, din cauza efectelor combinate ale creșterii nivelului mării și modificărilor frecvenței și intensității furtunilor. Nivelul mediu al mării a crescut cu 13-20 cm începând cu perioada preindustrială, creşterea accelerându-se după 1990. În prezent, peste 200 de milioane de cetățeni europeni trăiesc la o distanță mai mică de 50 km de coastă, iar tendințele indică faptul că migrația către aceste zone continuă.
Potrivit studiului, costurile anuale provocate de inundaţiile costiere se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de euro, dar ele pot creşte exponenţial până la sfârşitul secolului, în lipsa unor măsuri.
Citește pe Antena3.ro