Parlamentul a adoptat, azi, bugetul Ministerului Transporturilor, fiind admise doar două amendamente, adoptate şi la dezbaterile din Comisiile de buget-finanţe.
Din cele câteva sute de amendamente propuse la bugetul Ministerului Transporturilor doar câteva zeci au fost susţinute în plenul reunit, toate fiind respinse la vot.Bugetul Ministerului Transporturilor a fost adoptat de Parlament cu 187 voturi "pentru" şi 123 voturi "împotrivă".
Senatorii şi deputaţii au adoptat şi două amendamente, acceptate şi de comisiile de buget.
Primul amendament, admis cu 256 de voturi, stabilea că din suma de 20.286 mii lei prevăzută la active nefinanciare se repartizează 11.724 mii lei pentru dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă cu echipamente aeronautice.
Al doilea amendament, admis cu 169 voturi "pentru" şi 144 "împotrivă", se referea la alocarea unor fonduri suplimentare pentru construirea centurii este şi nord-est la Cluj.
mediafax