x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensii majorate din noiembrie

Pensii majorate din noiembrie

de Catalin Pruteanu    |    15 Aug 2008   •   00:00

Valoarea punctului de pensie va creşte la 697,5 lei de la 1 noiembrie, a declarat ministrul Muncii, Paul Păcuraru, care susţine că de la 1 ianuarie 2009, în funcţie de salariul mediu, punctul de pensie poate ajunge la 730-750 de lei.



Valoarea punctului de pensie va creşte la 697,5 lei de la 1 noiembrie, a declarat ministrul Muncii, Paul Păcuraru, care susţine că de la 1 ianuarie 2009, în funcţie de salariul mediu, punctul de pensie poate ajunge la 730-750 de lei. Guvernul a decis în urmă cu câteva săptămîni mărirea pensiilor în avans cu două luni, de la 1 noiembrie, faţă de data 1 ianuarie 2009 anunţată anterior. Păcuraru susţine că aceasta nu este o măsură electorală şi că, pentru a rezolva problemele create de diferenţele de pensie între diversele grupe de muncă ce creează inechităţi între pensionari în funcţie de anul pensionării, au fost avansate trei variante. "Când va începe sesiunea parlamentară, va fi prezentat acest proiect de act normativ, iar Guvernul va decide pentru ce variantă va opta", a declarat Păcuraru. Proiectul ar putea fi aplicat din trimestrul al patrulea al anului 2008.

×
Subiecte în articol: economic