Guvernul a decis să permită cumulul pensiei cu salariul plătit de stat doar în cazul persoanelor care au o pensie netă în limită maximă echivalentă cu salariul mediu brut pe economie, stabilit în prezent la circa 1.700 lei.
Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului, printr-un proiect de lege şi nu printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa cum se dorea iniţial. Drept urmare, actul normativ va intra în vigoare după aprobarea lui de către Parlament. "Toţi cei care au o pensie peste valoarea salariului mediu brut pe economie, deci toţi cei care primesc mai mult de 17 milioane lei vechi (n.r - 1.700 lei noi), vor fi nevoiţi să opteze între pensie şi salariu la stat în termen de 15 zile de la data adoptării şi intrării în vigoare a proiectului de lege, în urma adoptării lui de către Parlament", a anunţat premierul Emil Boc.
În luna ianuarie, Executivul a scandalizat o ţară întreagă interzicând, printr-o ordonanţă de urgenţă, orice cumul al pensiei cu salariul plătit de stat. Actul normativ a fost respins însă de Curtea Constituţională, care a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că ordonanţa este neconstituţională.
Citește pe Antena3.ro