Peste 6.000 de autoturisme ecologice, achiziţionate de români, în 11 luni; salt de 150% la maşinile electrice
Numărul autoturismelor "verzi" cumpărate de români, în primele 11 luni ale anului, a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu intervalul similar din 2018, ajungând la 6.015 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.
La nivel general, ponderea maşinilor ecologice în totalul pieţei autohtone se situează la 3,8%, comparativ cu 2,8%, raportat în primele 11 luni din anul anterior.
Datele centralizate de APIA relevă, totodată, că majoritatea autoturismelor prietenoase cu mediul sunt hibride - cu 4.260 de unităţi, în creştere cu 34,4% comparativ cu perioada ianuarie - noiembrie 2019. Acestea sunt urmate de autoturismele electrice - cu 1.402 exemplare (+150,4%) şi de cele plug-in (353 de unităţi, +22,6%).
Podiumul celor mai comercializate autoturisme full electrice este condus, la 11 luni, în ordine, de: Renault - cu 378 de unităţi, Nissan (375) şi BMW (214). Ierarhia continuă cu Volkswagen (203 unităţi), smart (161), Jaguar (34), Audi (18), categoria "Alte mărci" (16) şi Mercedes-Benz (3).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota - cu 3.624 de unităţi, Lexus (226), Suzuki (109), Ford (88), Honda (79), Kia (67), Hyundai (64) şi Land Rover (3).
De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi - cu 133 de exemplare, urmată de Volvo - cu 74 de unităţi, BMW (50), Land Rover (38), Porsche (35), Mercedes-Benz (10), Toyota (9) şi Mini (4).
Statistica APIA menţionează faptul că, numai la nivelul lunii noiembrie, au fost comercializate 732 de autoturisme ecologice, în creştere cu 33,33%, comparativ cu luna octombrie, când s-au vândut 549 de unităţi.
Pe parcursul lunii noiembrie, vânzările de maşini electrice şi hibride au avut o cotă de 4,7% în total piaţă, superioară celei înregistrată cu o lună în urmă (3,2%).

Ştiri din .ro
Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
A fost desemnat constructorul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Pitești
Exporturile către Japonia au crescut cu 62% datorită Acordului EPA
Costul orar al forţei de muncă, în creştere cu peste 8,69% în trimestrul IV din 2020
CFR alocă peste 22 de milioane de lei pentru reparații feroviare
Alungarea pensionarilor, ultima lovitură dată cercetării din România

Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei
Cătălin Drulă: Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul
Primele elicoptere H135 au fost livrate statului român
Șase porţi biometrice, montate la Aeroportul Otopeni. Cum funcționează aceste scannere automate
