x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petiție - avertisment: Piscicultorii reclamă pierderi masive cauzate de cormorani

Petiție - avertisment: Piscicultorii reclamă pierderi masive cauzate de cormorani

de Adrian Stoica    |    14 Ian 2026   •   15:08
Petiție - avertisment: Piscicultorii reclamă pierderi masive cauzate de cormorani
Sursa foto: Unsplash.com/Raportat anual, un singur cormoran poate consuma până la 730 kg de pește, iar la nivel național rezultă un consum cumulat de peste 100.000 de tone de pește pe an

Scandalul legat de cormoranii care distrug piscicultura românească revine în actualitate acum, după ce în urmă cu câțiva  ani, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, spunea despre aceste păsări că sunt un dezastru pentru piscicultura noastră.

Problema cormoranilor este ridicată acum de Cosmin Bârlea, președintele Asociației Pescari pe Ape din Maramureș, care a transmit premierul și ministrului Agriculturii o petiție în care cere adoptarea de urgență a unor măsuri pentru protejarea fondului piscicol.

„Se distruge piscicultura românească sub ochii noștri. Mii de tone de pește dispar anual. Fermele falimentează. Apele rămân fără viață. Cormoranii mănâncă zilnic cât un om într-o săptămână. Statul tace. Am trimis o petiție oficială către Prim-ministrul Ilie Bolojan Ministrul Agriculturii @ Florin Barbu si Europarlamentarului Dan Motreanu. Nu cerem exterminare. Cerem intervenție. Pentru că, dacă nu facem nimic acum, nu va mai rămâne nimic de protejat”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Potrivit informațiilor prezentate de acesta, efectivele de cormorani din România sunt estimate la peste 140.000–150.000 de exemplare. Cormoranul este o specie exclusiv ihtiofagă, iar consumul zilnic al unui exemplar este evaluat la 800–1.000 g de pește/zi, cu valori care pot ajunge la 2–3 kg/zi în perioadele de reproducere.

Raportat anual, un singur cormoran poate consuma până la 730 kg de pește, iar la nivel național rezultă un consum cumulat de peste 100.000 de tone de pește pe an, conform calculelor incluse în document. Prin comparație, producția anuală a pisciculturii românești este estimată la aproximativ 12.000 de tone, ceea ce evidențiază un dezechilibru structural între consum și capacitatea de producție, se arată în petiția transmisă oficialilor.

În aceste condiții, presiunea constantă exercitată de cormorani conduce la falimentarea fermelor piscicole, compromiterea programelor de repopulare, creșterea mortalității piscicole și afectarea lanțului trofic în ecosistemele acvatice. Din punct de Vedere economic, asta înseamnă pierderea investițiilor, a locurilor de muncă și creșterea dependenței României de importurile de pește.

Metodele de protecție neletală utilizate în prezent – plase, sperietori acustice, lasere, tunuri cu gaz sau alte sisteme de descurajare – s-au dovedit în mare parte ineficiente, din cauza capacității ridicate de adaptare a cormoranilor.

Situația se agravează continu pentru că vânătoarea cormoranilor este interzisă în România, cu excepția unor derogări punctuale, greu de obținut și dificil de aplicat.

Cormoranul mare este încadrat ca specie strict protejată, iar legislația națională stabilește cotă de recoltă zero.

Petiția nu solicită exterminarea cormoranului, ci un management echilibrat, responsabil și legal, care să țină cont atât de protecția biodiversității, cât și de interesele economice legitime ale pisciculturii românești.

Printre solicitările formulate se numără elaborarea unui Plan Național de Management al Cormoranilor, corelarea legislației naționale, aplicarea controlată a derogărilor acolo unde pagubele sunt dovedite și instituirea unui mecanism de despăgubiri pentru fermele piscicole afectate. De asemenea, este cerută implicarea activă a României la nivelul Uniunii Europene în procesul de revizuire a politicilor privind gestionarea cormoranului mare.

 

×
Subiecte în articol: cormorani piscicultură