Romania este considerata o piata preferata pentru dezvoltarea retelei de distributie a companiei ungare MOL, a declarat Slavomir Jankovic, managing director al MOL Group, cu ocazia Adunarii Generale a Actionarilor desfasurata la Budapesta.
Planurile companiei pentru urmatorii cinci ani prevad cresterea cotei de piata pana la 15%. In prezent, reteaua de benzinarii detinuta de MOL numara 130 de unitati si reprezinta 11% din piata Romaniei. Volumul investitiilor necesare se ridica la 70 de milioane de euro. Dezvoltare se va face atat prin achizitii de retele si de unitati ale intreprinzatorilor individuali, cat si prin investitii "greenfield" si schimb de retele. Jankovic nu a dorit sa specifice numele competitorilor cu care ar putea face schimb de unitati. Urmatoarea tinta a grupului MOL este atingerea cotei de 20% din piata romaneasca a distributiei de carburanti. In Romania, tinta principala a companiei o reprezinta distributia.COLABORARI. Totusi, nu sunt ignorate nici celelalte oportunitati. Firma ia in considerare posibilitatile de colaborare cu companii romanesti ca Petrom, Romgaz sau alti operatori, dar nu exclude nici participarea la noi proiecte care ar aparea in domeniu. In ceea ce priveste interesul companiei ungare pentru partea de rafinare, Michel Marc Delcommune, directorul de strategie al grupului, a declarat ca MOL va studia oportunitatile de achizitie in regiune a activelor de calitate. Potrivit managerilor companiei, posibilitatea achizitiei rafinariei Rafo nu a fost studiata. Nu se poate vorbi, pe termen scurt, de achizitia unei rafinarii pe piata romaneasca, considera presedintele grupului MOL, Hernadi Zsol. De asemenea, nu se respinge ideea unui parteneriat strategic cu Rompetrol, desi nu se poarta discutii cu aceasta companie. (Adrian Mihai)
Citește pe Antena3.ro