x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrom - Un miliard de euro la mana lui Berinde

Petrom - Un miliard de euro la mana lui Berinde

de Adrian N. Ionescu    |    24 Oct 2005   •   00:00
Petrom - Un miliard de euro la mana lui Berinde

Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, va avea probleme cu contractul prin care Petrom Service si-a asigurat comenzi de aproape un miliard de euro de la Petrom, compania controlata de OMV. Petrom Service primeste in dar bani pentru restructurare si pentru salarii compensatorii la concedieri.

Petrom Service, societate condusa de Liviu Luca, liderul sindicatului petrolistilor, si-a asigurat comenzi de aproape un miliard de euro de la Petrom, in urma contractului cu compania controlata de OMV. Petrom Service primeste in dar bani pentru restructurare si salarii compensatorii la concedieri.

Valoarea minima a lucrarilor pe care Petrom le va comanda la Petrom Service pana in 2012 ani va fi de aproape un miliard de euro, potrivit unui raport al Petrom trimis Bursei de Valori Bucuresti. Initial acest contract a fost incheiat pe termen de doi ani. Acum, societatea condusa de Liviu Luca a obtinut o prelungire, contractul desfasurandu-se pe sapte ani in loc de doi. Petrom Service SA asigura mentenanta si reparatiile la cele peste 13.000 de sonde ale Petrom.

CONCURENTA. Contractul ridica probleme serioase in ceea ce priveste respectarea Legii concurentei. Consiliul Concurentei, institutie condusa de Mihai Berinde, va trebui sa decida daca prelungirea relatiei Petrom cu Petrom Service pe sapte ani incalca sau nu Legea concurentei, si avand in vedere ca garantarea unui venit minim anual ar putea proteja o concentrare economica nepermisa de regulile competitiei. Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, nu s-a aflat in tara la sfarsitul saptamanii trecute, astfel incat nu a putut comenta situatia contractului. Simona Barbu, purtator de cuvant al Consiliului Concurentei, nu a putut comenta situatia, urmand ca un raspuns sa-l primim in cursul zilei de astazi.

Anul acesta, cand Petrom Service detine, in fapt, monopolul absolut al serviciilor respective in Romania, compania efectueaza lucrari estimate la 200 de milioane euro. Pentru anul viitor se garanteaza 180 milioane si Consiliul Concurentei trebuie sa evalueze cu precizie daca cele 80% lucrari, ramase in curtea Petrom Service pentru anul aderarii Romaniei la UE, sunt incriminabile prin lege. Chiar daca acest prag scade cu 10% anual, abia in 2011 Petrom Service pierde jumatate din piata. Concurentii Petrom Service vor fi nevoiti sa se multumeasca, pana atunci cu ce pica de la "masa stapanului".

COMENZI. Petrom Service este controlata de Asociatia salariatilor Petrom care detine 50% din actiuni, restul apartinand a peste 8.500 de persoane fizice interesate, printre care fosti, actuali directori si alti sefi din Petrom. Astfel ca va fi mai greu de verificat felul in care vor fi atribuite comenzile concrete de milioane de euro catre Petrom Service si, mai ales, felul in care va fi acceptata receptia lucrarilor. Austriecii care conduc, de fapt, Petrom au multa treaba. Contractul prevede ca abia pana in 30 iunie 2008 Petrom Service sa obtina de la o entitate internationala independenta certificarile privind calitatea serviciilor, daca nu include "in structura actionariatului sau un partener international reputat acceptabil pentru Petrom pana la 31 decembrie 2007", potrivit raportului citat.

CINE PLATESTE? Petrom recunoaste ca a acceptat acest tip de contract "pentru a sprijini eforturile de restructurare ale Petrom Service". Mai mult, s-a angajat sa plateasca virtualilor someri ai acesteia salariile compensatorii. Devine explicabil de ce preturile la pompele Petrom tind sa ignore faptul ca firma proceseaza titei obtinut ieftin din tara si nedumerirea actionarilor minoritari privind scopul nedetaliat al unor provizioane de milioane de lei noi.

Practic, romanii platesc la greu la pompele Petrom, pentru ca austriecii cumpara tacerea sindicalistilor petrolisti, al carui lider este Liviu Luca, totodata si sef al Petrom Service. Statul este actionar cu 40% la Petrom. Or, un asemenea contract oneros nu apara interesele cetatenilor romani ci ale firmelor din "imperiul Luca". Reprezentantul MEC in CA al Petrom este Dorin Mucea, acelasi care a avut o mare contributie in realizarea controversatului contract de privatizare a petrolului romanesc.

INTREBARI
  • Cine a facut presiuni pentru un contract pe o perioada cu 5 ani mai mare de cat cel in vigoare?
  • De ce a fost preferat un contract pe 7 ani cu Petrom Service?
  • De ce trebuie Petrom sa plateasca salariile compensatorii ale celor concediati de la Petrom Service, ca si cheltuielile de restructurare ale acesteia?
  • Cati directori din Petrom sunt si membri ai asociatiei salariatilor companiei, respectiv actionari ai Petrom Service?
  • Cum isi exercita statul controlul in Petrom?
  • De ce sunt neglijate interesele actionarilor minoritari?
  • ×
    Subiecte în articol: economic petrom petrom service service