x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piața de fuziuni și achiziții a scăzut cu 27% în 2020

Piața de fuziuni și achiziții a scăzut cu 27% în 2020

31 Mar 2021   •   11:32
Piața de fuziuni și achiziții a scăzut cu 27% în 2020
Sursa foto: marcociannarel/Getty Images/iStockphoto

Valoarea tranzacţiilor în sectorul fuziunilor și achizițiilor din România a scăzut cu 27% în 2020, față de anul anterior, până la 1,7 miliarde de euro, arată un raport realizat de Mazars în colaborare cu Mergermarket.

În Europa Centrală şi de Est tranzacţiile au ajuns la 49,2 miliarde de euro, cu 11% mai multe. Totuși, Cu toate acestea, volumul tranzacţiilor s-a diminuat cu 16%, până la 648 de operaţiuni.
Investitorii străini au generat 49% din valoarea tranzacţiilor, cu investiţii de 23,9 miliarde de euro, nivel apropiiat cu anii precedenţi.

Număr total de achiziţii din regiune au fost în creştere de 40%, până la 3,9 miliarde de euro. Ieşirile au avut o valoare totală de 8,1 miliarde de euro, în creştere cu 11%, comparativ cu 2019.

Piaţa M&A (fuziuni şi achiziţii) din regiune este dominată de patru ţări: Rusia, Polonia, Republica Cehă şi Austria. Rusia a avut patru dintre cele mai mari zece tranzacţii din 2020, iar cea mai mare valoare a fost  în Austria, unde OMV şi-a mărit participaţia la compania petrochimică Borealis de la 36% la 75%, pentru care a plătit 5,712 miliarde de euro.

Sectorul tehnologiei a înregistrat 57 de tranzacţii în valoare de 2,5 miliarde de euro, în creştere anuală de 12% ca volum şi de 34% ca valoare.
Domeniul energiei şi utilităţilor, a avut tranzacţii de 9,1 miliarde de euro, cu 20% mai mult faţă de 2019, iar tranzacţiile transfrontaliere au crescut până la 13% din valoarea totală, de la 6% în 2019, cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani.

În 2020, România a înregistrat 40 de tranzacţii, în scădere cu 27% față de anul precedent, iar valoarea consemnată a ajuns la 1,7 miliarde de euro. Cea mai mare parte din acest total a rezultat din achiziţia entităţilor locale ale CEZ, pentru o valoare estimată la un miliard de euro.

 

×
Subiecte în articol: tranzactii achizitii