x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piata - Harta creditelor si a economisirii

Piata - Harta creditelor si a economisirii

de Adrian Mihai    |    09 Feb 2006   •   00:00
Piata - Harta creditelor si a economisirii

Capitala este de departe cea mai importanta piata a bancilor din Romania. Aproape 45% din activitatea de creditare si de atragere de disponibilitati a bancilor se desfasoara in Bucuresti.

Din punct de vedere valoric, Bucurestiul valoreaza in afacerea bancilor cam cat zece dintre cele mai bine plasate zece judete, potrivit datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei in studiul "Comportamentul financiar al populatiei si agentilor economici in profil teritorial". La capitolul carduri, diferentierea este ceva mai mica. Chiar si aici, Capitala face cat judetele Cluj, Timis, Brasov, Iasi, Constanta si Arges la un loc. Mai precis, aceste judete totalizeaza 1,64 milioane de carduri, in timp ce in Bucuresti si in Ilfov sunt 1,698 milioane de carduri.

PRAPASTIE. Aproape 57% din disponibilitatile in lei ale populatiei, pastrate in banci, sunt ale clientilor din Bucuresti. Activitatea de creditare este concentrata si ea tot aici. Aproape o treime din creditele in lei, din punct de vedere valoric, este data in Capitala, in timp ce creditele in valuta merg in proportie de 47% la clientii din Bucuresti.

CONCENTRARE. Capitala este importanta nu numai datorita pietei de peste doua milioane de locuitori, dar si prin concentrarea de capital. Cel mai popular mijloc de economisire al populatiei este reprezentat de disponibilitatile in lei la termen. Acestea sunt de aproape 2.000 de lei noi pe cap de bucurestean, de doua ori mai mult decat media judetului Cluj, urmatorul plasat. O diferenta importanta se observa si intre locul doi si trei, Brasovul fiind cu aproape 100 de lei in urma Clujului. Intre primul si ultimul clasat diferenta este de aproape 700%. Giurgiu, Vaslui, Mehedinti, Caras-Severin si Botosani incheie clasamentul cu economii de 287-360 lei noi pe cap de locuitor.

Activitatea bancilor a inregistrat anul trecut progrese importante. Disponibilitatile in lei ale populatiei la banci s-au dublat. Mai precis, acestea au crescut cu 108,92%. Creditul de consum a crescut cu 99,4%. Masurile BNR luate pentru a limita cresterea creditului in valuta in ultima parte a anului nu s-au facut simtite. Acesta a crescut cu 103%, mai repede decat cel in lei (97,78%).

PREFERINTE. Optiunea clientilor in privinta creditarii este clara. Creditul de consum se face in lei, iar cel imobiliar sau ipotecar se face in valuta. Proportia acestora este de 70%, respectiv 89% din total. Creditul imobiliar este insa de trei ori mai mic decat cel de consum, respectiv de 52,4 mii de miliarde lei vechi fata de 156 de mii de miliarde.

DISTRIBUTIA CARDURILOR BANCARE
  • Bucuresti - 1.698.274
  • Cluj - 362.149
  • Timis - 291.075
  • Brasov - 265.473
  • Iasi - 249.550
  • Constanta - 247.147
  • Arges - 228.209
  • RESTRUCTURARE
    Numarul clientilor persoane fizice pe toata tara a scazut cu 27,23%, in timp ce numarul conturilor a crescut cu 4%. Specialistii din Banca Nationala afirma ca este de fapt vorba despre o scadere scriptica, provenita din modul de contorizare a clientilor. Unul dintre factori a fost modernizarea CEC. Anul trecut, Casa de Economii si Consemnatiuni a trecut printr-un amplu proces de informatizare, care a atras si "curatirea" inregistrarilor.
    CREDITE DE CONSUM
    Pozitia / Judetul / Valoarea*
  • 1. Bucuresti 4.075.002
  • 2. Constanta 650.252
  • 3. Arges 570.021
  • 4. Cluj 533.884
  • 5. Iasi 487.072
  • 6. Prahova 485.488
  • 7. Dolj 477.190
  • 35. Harghita 163.067
  • 36. Salaj 153.778
  • 37. Ialomita 146.547
  • 38. Tulcea 144.998
  • 39. Covasna 142.321
  • 40. Giurgiu 135.727
  • 41. Calarasi 133.498
  • CREDITE PENTRU CASE LUATE DE POPULATIE
    Pozitia / Judetul / Valoarea*
  • 1. Bucuresti 1.933.964
  • 2. Cluj 308.706
  • 3. Timis 258.926
  • 4. Constanta 254.423
  • 5. Brasov 166.005
  • 6. Iasi 156.400
  • 7. Bihor 146.918
  • 35. Covasna 27.738
  • 36. Olt 26.985
  • 37. Dambovita 26.354
  • 38. Giurgiu 24.410
  • 39. Ialomita 21.965
  • 40. Caras-Severin 20.923
  • 41. Calarasi 13.615
  • DEPOZITE IN LEI LA TERMEN ALE POPULATIEI
    Pozitia / Judetul / Valoarea*
  • 1. Bucuresti 4.451.183
  • 2. Cluj 683.254
  • 3. Prahova 583.845
  • 4. Constanta 577.275
  • 5. Brasov 482.081
  • 6. Bacau 454.802
  • 7. Arges 448.461
  • 35. Botosani 132.407
  • 36. Bistrita-Nasaud 130.038
  • 37. Covasna 123.771
  • 38. Salaj 110.122
  • 39. Giurgiu 104.202
  • 40. Caras-Severin 100.332
  • 41. Mehedinti 98.321
  • DEPOZITE IN VALUTA
    ALE POPULATIEI
    Pozitia / Judetul / Valoarea*
  • 1. Bucuresti 6.018.109
  • 2. Cluj 526.836
  • 3. Timis 497.581
  • 4. Constanta 461.288
  • 5. Brasov 410.837
  • 6. Iasi 294.179
  • 7. Bacau 268.962
  • 35. Mehedinti 42.115
  • 36. Gorj 42.073
  • 37. Teleorman 40.467
  • 38. Salaj 34.595
  • 39. Calarasi 32.518
  • 40. Ialomita 31.246
  • 41. Giurgiu 24.208
  • * Valoarea este exprimata in mii RON, sursa BNR, studiul "Comportamentul financiar al populatiei si agentilor economici in profil teritorial - Decembrie 2005".

    ×
    Subiecte în articol: economic cluj bucuresti populatiei