x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piaţa românească este invadată de importurile de zmeură

Piaţa românească este invadată de importurile de zmeură

de Andreea Stroe    |    18 Iul 2016   •   19:40
Piaţa românească este invadată de importurile de zmeură
Sursa foto: Ryhor Bruyeu/Getty Images/iStockphoto

Zmeura este una dintre culturile care a luat avânt în ultimii ani și în România. Ca în orice afacere de acest gen este și muncă, dar și profit pe măsură. Ce producem nu este însă suficient pentru a acoperi cererea internă. În timp ce la nivel național nu depășim 100 de exploatații, o tară din apropierea noastră, Polonia, a devenit cel mai mare producător european de fructe roșii, printre care și zmeura.

La coada investițiilor

Plantaţia de zmeur este una dintre culturile agricole care au avut o dinamică deosebită pe plan mondial în ultimii ani. În ţara noastră există însă prea puţine ferme de producţie, deşi cultura de zmeură poate valorifica şi suprafeţele de teren mai mici, caracteristice agriculturii noastre. În plus, producţia de fructe poate fi valorificată foarte bine la export. Cei mai mari producători de fructe de zmeur sunt în Rusia, unde se obţine peste o sută de mii de tone anual, apoi în Serbia şi Polonia, peste 80 mii, SUA cu 50-60 mii și Germania şi Ucraina cu peste 20 mii tone anual. În România cifrele sunt extrem de modeste.

 

Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agrcultură a Națiunilor Unite, în România se obţin în jur de două mii de tone anual, dar cea mai mare parte este recoltată din flora spontană. Avem puţine ferme de producţie, iar cea mai mare parte a fructelor este destinată exportului.

 

Cum reușesc alții și noi nu, este o enigma. Dacă ne referim la Ungaria, diferențele sunt chiar jenante. Vecinii nostri au o producţie de trei ori mai mare decât România. Interesantă este evoluția pieţei poloneze. Cu multă ambiție, polonezii  au reușit ca în zece ani să-și dubleze producţia de zmeură, devenind unul din liderii mondiali în ceea ce priveşte cultura arbuştilor fructiferi.

Afacerea de familie ideală

În România zmeurul este mai mult o afacere de familie, un soi de experiment pentru a vedea dacă merge sau nu o astfel de exploatație. Am ales un exemplu din Ardeal. Pentru Ovidiu Miron din Abram, Bihor, cultura de zmeur a fost chiar o afacere de familie. Nu are o cultură mare, doar cât să scoată profit și să-și întrețină sezonier familia. “Nu am suprafață mare. 35 de arii. Asta înseamnă 3.500 de metri pătrați. Pot să spun că este o afacere din care ies bani, dar cine vrea să se apuce să se înarmeze cu răbdare, să fie pus pe muncă și să dispună de banii necesari pentru a porni la drum. Investiția la hectar este de 10 mii de euro. În banii ăștia intră butașii, spalierele, sistemul de irigații și cel de susținere al plantelor pe verticală, sursa de apă, dacă e nevoie de foraj etc. Eu investesc la anul și în așa-zisele tuneluri care mă ajută să duc producția mai târziu, după septembrie.” Drept este că atunci când te apuci de o astfel de afacere importantă este desfacerea, cine îți cumpără marfa. Cum zmeurele sunt foarte ușor perisabile, ideal este să existe o cameră de frig pentru depozitare până la livrare. “Am un soi de cameră de frig. Colaborez și cu câteva supermarketuri și acolo le livrăm ambalate. Mai vindem și în piață. Ies cam 700-800 kg de zmeură la mia de metri pătrați, dar pot ieși și mai mult. Asta înseamnă 7-8 tone la hectar. De la mine pleacă la un preț mediu de 14 lei/kilogram.”

 

Consilierul zmeurar

În Tarna Mare din Satu Mare, consilierul de la primărie a trecut la sapă. S-a apucat de “zmeurit” pentru că a vrut să aibă afacerea lui, să fie pe cont propriu. La 27 de ani, Florin  Danco a accesat fonduri europene și a înființat 16 arii de cultură.  Butaşii de zmeură i-a cumpărat cu acte, să poată fi eligibil şi deja prima producţie a apărut „Vreo şase kilograme de zmeură am vândut de la prima culegere. Este 20 de lei kilogramul la poartă şi este foarte căutată. Deja m-au căutat persoane din zona asta care au cofetării şi care au zis că se oferă să îmi cumpere toată producţia pe care o voi avea, atât anul acesta cât şi în viitor. Acum am avut puţin, că a fost primul an, o să mai strâng câteva kilograme, dar din anul trei va fi deja mai multă şi se va simţi şi financiar", povesteşte Florin Danco.

Am luat terenul în arendă de la părinţi, am scris proiectul, am achiziţionat zmeura, am platat-o, am aranjat-o, am tuns-o, am pregătit totul să fie aşa cum trebuie pentru o astfel de cultură şi ca să le placă celor care vor veni în control pentru a vedea cum am investit banii, pentru a putea să-mi ramburseze,  Florin  Danco, cultivator

Gustată pe bani frumoși la Bruxelles

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu,  spune că o astfel de cultură este una de nișă și afacerile agricole de nișă avantajează România. Cât privește zmeura, în extrasezon, la Bruxelles, aceasta se vinde cu 25 de euro kilogramul, iar în sezon cu 12-14 euro, precizează Achim Irimescu. Cred că ar merita să dezvoltăm ferme de genul acesta în România. Polonia a simțit acest lucru și este unul dintre cei mai mari producători de fructe roșii la nivel european, dar piață există în continuare. Este un segment important pentru forța de muncă din zonele rurale din România”,  este de părere Irimescu.

-O ceașcă de zmeură conține 8 grame de fibre, circa o treime din doza recomandată zilnic;

-Zmeura se plantează primăvara sau toamna, dar de preferat este toamna când este necesară o pregătire foarta bună a terenului înainte de plantare;

  • Zmeura nu intră în producție de masă decât în anul 2-3;

 

Zmeura, bună pentru slăbit

Fructul acesta este o sursă bogată de minerale-calciu, magneziu, zinc, mangan, potasiu, fosfor, și de vitamine (A, B1, B2, D si P).  Zmeura are un conținut scăzut de zaharuri, fiind și hipocalorică,  38 calorii pe suta de grame, ceea ce înseamnă că poate fi un aliat al supraponderalilor. Bogată în fibre, ajută la reducerea colesterolului. Este recomandată în caz de arsuri la stomac, ulcer gastric duodenal, dar fără zahăr și fără miere, câte 100-200 g pe zi, înaintea meselor. Zmeura este un remediu excepțional pentru pancreas și sistemul respirator, iar frunzele sale sunt un antihemoragic și un regulator hormonal redutabil.

 

×
Subiecte în articol: zmeura