x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce se poate plăti cu cardul de energie. Amenzi URIAȘE dacă nu este utilizat corect

Ce se poate plăti cu cardul de energie. Amenzi URIAȘE dacă nu este utilizat corect

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2023   •   11:50
Ce se poate plăti cu cardul de energie. Amenzi URIAȘE dacă nu este utilizat corect
Sursa foto: Antena 3 CNN

Distribuirea cardurilor de energie începe săptămâna viitoare. Acestea sunt destinate plății facturilor iar beneficiarii riscă amenzi mari dacă nu le utilizează corect.

Valoarea acestora se ridică la 700 de lei care se acordă de două ori pe an, în februarie și septembrie 2023. Cardurile sunt emise pe suport de hârtie. 

Prin urmare, cardurile sunt folosite pentru plata facturilor la electricitate, energie termică, gaze naturale, butelii, păcură, peleți, lemn de foc, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Banii provin din fonduri europene. 

Vor fi distribuite prin Poșta Română iar listele cu beneficiari sunt realizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMPS).

"În plus, nu există această posibilitatea de retragere de numerare de pe card. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi vândut ori donat. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500-6.000 lei", arată MIPE.

Și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat procedura de emitere a cardurilor. 

"Vorbim despre cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. 

Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile.

Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe.

Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile.

Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii.

Un alt avantaj care a vizat implicarea Poştei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române.

Nu am fi reușit să implementăm această măsură fără implicarea și dedicarea partenerilor noștri, care în ultima lună și jumătate au depus eforturi zilnice ca acest mecanism să devină operațional și oamenii să poată fi sprijiniți", a transmis demnitarul.

Cum se utilizează

Cu ajutorul cardului de energie pot fi plătite facturi curente sau restante doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. De asemenea, se pot face mai multe plăți, către mai mulți beneficiari, până la epuizarea sumei. 

Pentru a intra în posesia cardului este nevoie de factura de o adeverință de la administratorii de bloc, în care să scrie costul la încălzire pe fiecare apartament în parte și pe fiecare beneficiar. Apoi este nevoie de o declarație din care să reiasă că acesta primește ajutor de stat ăn valoare de 1400 de lei. 

Cu cele două documente și cu cartea de identitate, beneficiarii merg la poștă, unde depun documentele, și prin mandat poștal, statul își recuperează banii din contul fiecărui posesor de card. 

"Acest certificat de validare a datoriilor este specific numai pentru încălzirea în sistem centralizat. Pentru căldura de la bloc avem peste 190.000 de asociații de proprietari.  E nevoie de trei documente: cartea de identitate, cardul de energie și acest certificat de validare a datoriilor, care se prezintă oficiantului poștal. Se eliberează apoi o dovadă privind operațiunile de servicii de mandat poștal", a explicat, Marcel Boloş.

Beneficiarii primesc ajutorul de stat în două tranșe:

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

×
Subiecte în articol: card energie marcdel bolos