x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Polițele RCA se scumpesc. Ce trebuie să știe conducătorii auto despre asigurările auto obligatorii

Polițele RCA se scumpesc. Ce trebuie să știe conducătorii auto despre asigurările auto obligatorii

de Giulia Anghel    |    17 Ian 2022   •   12:50
Polițele RCA se scumpesc. Ce trebuie să știe conducătorii auto despre asigurările auto obligatorii

Costurile polițelor de Asigurare Civilă Auto (RCA) se scumpesc de la an la an, însă în toamna anului trecut acestea au explodat. Insolvența unui mare jucător din piață, a provocat creșterea cu peste 40% a prețurilor, ajungând chiar și la valori duble.

Compania City Insurance deținea 45% din totalul polițelor RCA, ceea ce înseamnă circa 3 milioane de clienți. Deși aceștia au fost  despăgubiți de Fondul de Garantare al Asiguraților, ei au trebuit să se reorienteze către alți asiguratori.

Totodată, valoarea polițelor RCA crește în continuare și în 2022 ca urmare a valului de scumpiri, care afectează și accizele la carburanți, pe lângă prețurile la alimente și energie. S-au majorat, de asemenea, și costurile reparațiilor auto, provoacate de creșterile la materii prime, electricitate și gaze naturale.

Lipsa poliței RCA

Cel mai important de știut este că lipsa poliței RCA are consecințe serioase. Amenzile sunt piperate, între 1.000 și 2.000 de lei, potrivit articolul 37, aliniatul 9 din Legea 132/2017 privind asigurările auto. Dar, poliția poate să rețină și talonul mașinii până când șoferul prezintă documentul privind încheierea asigurării.

În cazul în care polița este expirată de peste 3 luni, se poate suspenda înmatricultarea mașinii. În cazul în care șoferul nu prezintă dovada încheierii asigurării în termen de 30 de zile de la data constatării, autovehiculul poate fi radiat din circulație.

Mergând mai departe, dacă mașina neasigurată este implicată într-un accident, atunci autorul trebuie să plătească din buzunar daunele provocate celuilalt autovehicul. Victima poate să acționeze în judecată conducătorul auto vinovat pentru recuperarea pagubelor și poate cere, pe lângă cheltuielile cu reparațiile, și daune morale, plus daune conexe. Sumele pot ajunge la valori foarte mari dacă în urma impactului sunt persoane rănite.

Soluții pentru conducătorii auto

Cea mai bună variantă pentru posesorii de autovehicule este să opteze pentru polițe RCA cu valabilitate de un an. Acestea sunt mult mai avantajoase comparativ cu cele pe 6 luni, în timp ce polițele pe o lună au cea mai mare valoare, raportată la perioadă.

Totodată, clienții pot alege un brocker de asigurare pentru a obține prețul cel mai avantajos sau pot verifica personal ofertele la companiile de pe piață.

În România activează 8 asiguratori, respectiv Allianz Țiriac, Asirom, Generali, Groupama, Euroins, Grawe și Omniasig.

Toți au calculatoare de prețuri care stabilesc valoarea poliței RCA. Costurile se calculează în funcție de vârsta șoferului, capacitatea motorului mașinii, localitate, modelul mașinii, vechimea permisului auto, etc.

Prețul de pornire se face de la nivelul B0, adică prețul întreg. Însă există 8 nivele Bonus, fiecare aducând reduceri între 5-10%, ajungându-se până la maximum de 50%. Există și 8 nivele Malus, în sens invers, de creștere a valorii poliței cu câte 10%, ultimul ajungând la un plus de maximum 80%. Astfel că șoferilor care au fost implicați în accidente le crește valoarea asigurării. Prin urmare, costul unei polițe RCA este dat de sistemul Bonus-Malus

Tarifele de referință pentru șoferii sub 30 de ani care au mașini cu capacitate cilindrică sub 1200, pornesc de la 1.000 de lei, iar pentru cele de peste 2500 de centrimetri cubi prețurile sunt în jur de 3.000 de lei.

Conducătorii auto cu vârste de peste 31 de ani plătesc de la 700 de lei pentru autovehiculele sub 1200 cmc și aproape 2.000 de lei pentru mai mult de 2.500 cmc.

 


 

×
Subiecte în articol: rca