x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Poluare - Taxa se plăteşte şi pentru motor

Poluare - Taxa se plăteşte şi pentru motor

29 Ian 2008   •   00:00

Un articol al proiectului de ordonanţă de urgenţă privind taxa de poluare a panicat opinia publică pentru câteva zile. O formulare nefericită şi ambiguă înduce ideea că taxa de poluare s-ar putea aplica nu numai maşinilor nou-înmatriculate în România, ci şi în cazul vânzării vehiculelor deja înmatriculate.



Un articol al proiectului de ordonanţă de urgenţă privind taxa de poluare a panicat opinia publică pentru câteva zile. O formulare nefericită şi ambiguă înduce ideea că taxa de poluare s-ar putea aplica nu numai maşinilor nou-înmatriculate în România, ci şi în cazul vânzării vehiculelor deja înmatriculate.


NECLARITÅŢI. Punctul b) al articolului 4 precizează că obligaţia de plată a taxei intervine atât cu ocazia primei înmatriculări, cât şi "la înregistrarea modificării unui autovehicul în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative". Toţi cei care au citit articolul din ordonanţă s-au gândit automat că Guvernul vrea să aplice taxa şi la revânzarea unei maşini, având în vedere că şi o vânzare-cumpărare este însoţită de o "înregistrare a modificării" în evidenţe. Contactat de SFin, Ministerul Economiei şi Finanţelor a precizat că "nu înseamnă schimbarea proprietarului, ci recarosare sau modificarea caracteristicilor autovehiculului aşa cum sunt definite de Registrul Auto Român sau DRPCIV". Dar un motor nou ar putea schimba aceşti parametri, de exemplu prin creşterea capacităţii cilindrice. În acel moment, proprietarul ar trebui să plătească o nouă taxă. Deocamdată, acest lucru nu este reglementat de ordonanţa în limba română, ceea ce ar putea duce la abuzuri prin interpretarea textului art. 4.

Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor susţin că vor detalia aliniatul b) în normele de aplicare a legii.

×
Subiecte în articol: economic