Directorul Conpet, transportatorul national de titei, a refuzat sa il demita pe tatal Robertei Anastase din postul de consilier, desi acest lucru ii fusese cerut de catre ministrul Economiei, a declarat premierul Victor Ponta la un post de televiziune.
"Ministrul Economiei, ieri, l-a chemat pe seful de la Compet si i-a zis "sa-l demiti pe domnul consilier, nu mai pui pe nimeni in loc'. Seful de la Compet i-a zis “Nu vreau. Eu sunt acolo ca m-a numit fostul ministru si am contract de manager'", a relatat Ponta, la Realitatea TV.
El a apreciat ca salariul incasat de tatal Robertei Anastase de la o companie de stat, de 320 milioane lei vechi lunar, este inacceptabil. "Tatal doamnei Anastase este consilier la o companie cu capital integral de stat, care castiga 320 milioane lei. Este absolut inacceptabil pentru cineva care lucreaza la o companie de stat care intamplator are si un tip de monopol, ca nu poti sa zici ca este in concurenta. Nu pot eu sa vorbesc, nu-l cunosc pe domnul Anastase, poate ca este un geniu al transportului de produse petroliere la Compet, dar 320 milioane lei de la o companie de stat este inadmisibil", a spus premierul.
Traseul banilor
Presa a relatat ca tatal Robertei Anastase, Corneliu Anastase, a castigat in luna martie 2012 un salariu de 35.000 de lei, in calitate de consilier al directorului Conpet.
Potrivit unor documente obtinute de presa, in ianuarie 2009 tatal presedintei Camerei Deputatilor a castigat 7.150 de lei. In ianuarie 2010, avea un salariu de 12.240 de lei, iar in septembrie - 22.131 de lei. In decembrie 2011, salariul lui Anastase a ajuns la 35.068 lei, pentru ca in primele doua luni ale anului 2012 sa scada la 15.067. In martie 2012, Corneliu Anastase a castigat 35.155 lei.
Conpet este transportatorul national de titei, compania avand un monopol natural, ca si Transelectrica si Transgaz. Ministerul Economiei detine 58,7% din actiunile firmei, Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri iar actionarii de pe bursa cumuleaza un alt procent, de 11,58%.
Premierul Ponta sustine ca, dupa ce a vazut ca tatal presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, castiga 32.000 de lei lunar, nu i se pare anormala impunerea taxei de solidaritate, spunand ca nu crede ca venitul respectiv e obtinut pe baza aptitudinilor extraordinare, ci pe interes politic.
Contracte babane la complexurile energetice
Seful Guvernului a mai sustinut ca si directorii complexelor energetice Rovinari si Turceni au refuzat sa isi dea demisia, dupa ce in presa au fost publicate informatii privind contractele atribuite de cele doua companii.
"Trebuie sa destelenim lucrurile", a spus Ponta.
El a aratat insa in acelasi timp ca sute de sefi din administratie concediati la instalarea Guvernului Boc au dat in judecata Executivul si au castigat, iar actualul Cabinet trebuie sa le achite daunele. Premierul a aratat ca Executivul va incerca sa obtina banii de la persoanele care au semnat actele de demitere.
In acelasi timp, presa locala a relatat recent ca unitatile energetice Rovinari si Turceni ar fi atribuit, intr-o singura zi, mai multe contracte de sute de miliarde de lei vechi in minerit si energie catre firmele unor sponsori ai PDL sau ale apropiatilor acestora.