Programul "Prima casă" a crescut preţurile pe piaţa apartamentelor vechi cu 5%-10%, cu toate că nici nu a demarat bine. În schimb, dezvoltatorii de proiecte au ieftinit costul locuinţelor cu 5%-10% în speranţa de a atrage clienţi.
Analiştii imobiliari susţin că proprietarii de garsoniere şi de apartamente cu două camere au început deja să crească preţurile de pornire cu 5%-10%. "Proprietarii imobilelor care solicitau un preţ de vânzare până în 55.000 de euro au crescut preţul în medie cu 5%-10% astfel încât proprietăţile pe care le supun vânzării să fie în continuare eligibile în program", a declarat directorul site-ului magazinuldecase.ro, Matei Maloş.
Unii dezvoltatori au creat oferte speciale dedicate Programului. "La apartamentele cu două camere, preţurile se apropiau cât mai mult de suma maximă garantată de stat prin program. Astfel, aceste locuinţe au ajuns să coste acum în jur de 80.000 de euro, faţă de 85.000 - 95.000 de euro", spune Maloş. În acest moment în capitală există mai multe ansambluri rezidenţiale cu preţuri până-n 100.000 de euro.
Chiar la acest sfârşit de săptămână va avea loc la Palatul Copiilor din Bucureşti primul târg imobiliar dedicat programului "Prima Casă" unde dezvoltatorii şi agenţii imobiliari vor prezenta mii de oferte.
Citește pe Antena3.ro