x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie PricewaterhouseCoopers: TVA ar putea creşte în acest an

PricewaterhouseCoopers: TVA ar putea creşte în acest an

de Daniela Ivan    |    09 Feb 2010   •   00:00

Taxa pe valoarea adăugată ar putea creşte în acest an la 20% sau chiar 21%, consideră Peter de Ruiter, reprezentantul PricewaterhouseCoopers (PwC) în România.



Reprezentantul PwC consideră că măsura ar fi bună pentru că are "efecte uriașe" asupra creșterii veniturilor bugetare. "Ați fi surprinși să vedeți ce-ar putea însemna o creștere a TVA cu 1% pentru buget. Efectul direct al creșterii TVA cu 1% este uriaș: veniturile bugetare vor crește chiar din luna următoare aplicării, iar pentru mediul de business efectele negative vor fi vizibile doar pe termen scurt", a declarat Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică al PwC în România. Ruiter a arătat că pe termen lung efectele vor fi doar pozitive, întrucât populația se va obișnui cu noua taxă. Ruiter a adăugat că cele mai multe țări din zona Europei Centrale și de Est au un nivel al taxei pe valoarea adăugată în jur la 20%.

EFECTE NECALCULATE
România este o țară în care puterea de cumpărare a cetățenilor este mult diminuată șI din acest punct de vedere orice comparație cu alte țări nu este relevantă. O creștere a TVA cu unul sau două procente ar duce la scăderea consumului șI la scăderea calității vieții. Avocatul Gabriel Biriș, Managing Partner Biriș & Goran speră că nu va fi nevoie să fie luată o astfel de măsură în România și consideră că majorarea TVA-ului ar putea duce la scăderea consumului și, implicit, la creșterea costului vieții. "Sper că TVA nu va fi majorată și că Dumnezeu îi va da guvernului mintea de pe urmă. TVA ia de la toți. Crește costul vieții, iar astfel de măsuri sunt cele mai rele pentru consum", a explicat Biriș.

×
Subiecte în articol: redactie