Companiile straine vaneaza 'perlele' sistemului energetic romanesc pentru a putea realiza apoi foarte usor profituri mari creascand preturile de fiecare data cand au ocazia atat in cazul consumatorilor privati, cat si al celor industriali. 'Companiile de stat nu au tendinta de a pune presiune pe populatie si companii, spre deosebire de cele private. Uitati-va ce s-a intamplat cu preturile la pompa, la benzina si motorina', a declarat ieri la o conferinta Alexandru Sandulescu, directorul Directiei de Energie din cadrul Ministerului Economiei. El a mai declarat ca, in privinta privatizarilor,FMI nu este interesat de vanzarea termocentralelor ineficiente care functioneaza cu mari costuri, insa 'pune o anumita presiune' pe vanzarea Electrica si a viitorului Complex Energetic Oltenia.
'Ce am realiza cu asta? Ar disparea comparatia dintre companiile de stat cu cele private. Avem multe reclamatii referitoare la companii care si-au eficientizat costurile pentru obtinerea de profituri', a adaugat Sandulescu. Statul a privatizat deja cinci din cele opt filiale de distributie a energiei electrice, din care trei au fost preluate de Enel (Muntenia Sud, Banat si Dobrogea), si cate una de E.ON (Moldova) si CEZ (Oltenia).
Surse din sectorul energetic au declarat pentru Jurnalul National ca rata interna de rentabilitate a fost aprobata de Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) la 12% pentru companiile private de distributie, iar cele trei detinute de stat au acest indicator la 8%. Asta face ca distributiile de energie din Romania sa fie mult mai profitabile fata de cele din Occident, marjele de profit ajungand si la 20% dupa ce se adauga la calcul si activitatea de furnizare. In vestul Europei, acestea sunt la 6%-8%.
'Hidroelectrica, daca maine e privatizata, va creste pretul de la 130 de lei pe MWh la 200 de lei, cat este pretul pietei. Si asa si-ar amortiza dintr-un foc toata investitia in companie', a declarat si Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputatilor. Saptamana trecuta, Frank Hajdinjak, directorul executiv al E.ON Romania, declara ca statul nu va reusi sa construiasca nici o hidrocentrala noua cu banii atrasi din listarea pe bursa a Hidroelectrica si ca nu va reusi sa atraga nici un investitor strategic.
De asemenea, FMI mai insista si cu privatizarea Complexului Oltenia, o companie care va include complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova, alaturi de Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO). Jurnalul National a relatat saptamana trecuta ca FMI va insista la aceasta vizita pe vinderea pachetelor majoritare de actiuni la companiile de stat in locul listarilor la bursa, din cauza scaderilor de pe pietele de capital. In cazul in care Romania va privatiza Complexul Oltenia, tara noastra va pierde controlul resurselor de lignit pe acelasi model ca in cazul privatizarii Petrom. Dupa fuziunea celor patru entitati, Complexul Oltenia va fi cel mai mare producator de energie din tara, cu o cota de 40%, va avea aproape 20.000 de angajati si va invarti anual afaceri de aproape un miliard de euro.
Comisia Europeana a blocat o schema de ajutor de stat regional prin care complexurile Craiova, Rovinari si Electrocentrale Deva urmau sa primeasca o cofinantare de 127 de milioane de euro.