x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profitul BRD a scăzut cu 47% în primul trimestru din 2020

Profitul BRD a scăzut cu 47% în primul trimestru din 2020

03 Aug 2020   •   11:16
Profitul BRD a scăzut cu 47% în primul trimestru din 2020

Grupul BRD a raportat un profit de 415 milioane lei în primul semestru din 2020, în scădere cu 47% față de perioada similară din 2019, când acesta s-a ridicat la 787 milioane de lei, arată rezultatele financiare remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţe din leasing, s-au majorat cu 1,2% faţă de sfârșitul lunii iunie 2019. Evoluţia creditelor retail (-0,4% în dinamică anuală) a fost determinată de scăderea creditelor de consum (-3,6% în dinamică anuală), din cauza reducerii volumului de credite nou acordate în perioada restricţiilor şi de credite nete cvasi stabile în portofoliul BRD Finance (+0,4% an pe an), cu o tendinţă vizibilă de revenire începând cu mai, atingând în iulie un nivel similar celui anterior crizei.

Finanţarea companiilor a crescut cu 5,4% faţă de finalul lunii iunie 2019, susţinută de creditele pentru IMM-uri (+7,2% în termeni anuali) şi de cele acordate companiilor mari (+4,6% în termeni anuali). Portofoliul de leasing a crescut cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind susţinut de finanţarea vehiculelor comerciale şi a echipamentelor pentru agricultură şi industrie.

BRD participă la programul IMM Invest.

Creşterea anuală a depozitelor retail (+8,1% an pe an), cu un ritm aproape dublu faţă de trimestrul precedent, a fost determinată de intrări mai mari de la clienţii persoane fizice (+7,5% în dinamică anuală), cu conturi curente în creştere cu 32% în dinamică anuală.

Depozitele corporate au scăzut (-1,6% în termeni anuali), determinate de o contracţie de două cifre a depozitelor clienţilor mari companii, influenţate în principal de reducerea conturilor netranzacţionale în euro, ca urmare a unei alegeri de gestiune bilanţieră, în timp ce resursele IMM-urilor au crescut puternic (+18,6% în dinamică anuală).

Indicatorul credite nete/depozite a fost de 65,2% la finalul lunii iunie 2020, în scădere cu 2,3% faţă de finalul lunii iunie 2019.

Utilizarea canalelor digitale s-a intensificat, după cum arată avansul numărului de utilizatori activi unici ai serviciilor de internet şi mobile banking, la 651.000 în iunie 2020 (+19% în termeni anuali) şi volumul de tranzacţii prin canalele electronice în creştere rapidă (+32% în termeni anuali) în primul semestru din 2020.

Venitul net bancar al BRD a fost de 1,512 miliarde de lei, în primul semestru din 2020, în scădere cu 6,0% faţă de perioada similară a anului trecut, determinat de scăderea veniturilor din comisioane şi a altor categorii de venituri, iar veniturile nete din dobânzi au dovedit rezilienţă. 
Scăderea veniturilor nete din comisioane, -14% în semestrul I 2020 faţă de perioada similară a anului trecut, a fost determinată de schimbările reglementare, volume mai mici şi acţiuni comerciale în sprijinul clienţilor. 

Cheltuielile operaţionale au scăzut uşor în prima jumătate a anului 2020, față de perioada similară a anului trecut, atingând 800 de milioane de lei. Costurile reglementare (cu Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi Fondul de Rezoluţie) au scăzut cu 40%, la 43 milioane lei, de la 72 de milioane de lei în 2019.

Cheltuielile cu personalul au crescut moderat (+2,2% faţă de 2019),  datorită ajustărilor salariale din 2019.

Indicatorul cost/venit la nivelul Grupului BRD a crescut moderat la 52,9%, de la 50,0% în perioada similară a anului trecut. 

Profitul operaţional brut a fost de 713 milioane lei în primul semestru din 2020, faţă de 805 milioane lei în semestrul I 2019.

Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă, cu o rată NPL (creditele neperformante conform definiţiei ABE) de 4% la finalul lunii iunie 2020 (faţă de 3,8% la finalul lunii iunie 2019) şi un nivel ridicat de acoperire a expunerilor neperformante (grad de acoperire de 74,5% la finalul lunii iunie 2020 faţă de 75,7% la finalul lunii iunie 2019). Costul net al riscului a devenit negativ, atingând 225 de milioane de lei, faţă de o eliberare de provizioane de 144 de milioane de lei în primul semestru al anului 2019.

Profitul Grupului BRD a fost de 415 milioane lei în semestrul I 2020, faţă de 787 milioane lei în semestrul I 2019.

Rata de solvabilitate este la un nivel confortabil, atingând 27% la finalul lunii iunie 2020 (faţă de 20% la finalul lunii iunie 2019), cea mai mare parte a creşterii fiind explicată de integrarea în totalitate a profitului aferent anului 2019.

Munca de acasă a fost pusă în aplicare pe scară largă, iar măsurile de prevenţie au continuat să fie aplicate în toate unităţile.

×
Subiecte în articol: BRD profit