Programul Prima Casă urmează să fie modificat, schimbările vizând introducerea unui prag de venit pentru beneficiari oferindu-i astfel un caracter social. Potrivit proiectului, pregătit în acest sens de Ministerul Finanţelor, programul „Prima Casă” se va numi „O familie, o casă”.
Beneficiarii programului „O familie, o casă” nu vor putea avea un venit net lunar individual sau împreună cu soţul/soţia mai mare de 4.500 de lei, iar preţul de achiziţie a locuinţei va fi de maximum 70.000 de euro, potrivit proiectului de ordonanţă care modifică programul „Prima casă”. Pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei, precizează MFP. Noul program va menține avansul minim de 5% din prețul de achiziție al locuinței, iar valoarea finanţării garantate va fi de maximum 66.500 euro, echivalent lei.
Subvenţii, după numărul copiilor
În același timp, se propune acordarea de subvenții de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului, pentru familiile cu un singur copil, cât și pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. Subvenționarea dobânzii se va face după cum urmează:
- reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil;
- reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.
De la debutul programului „Prima casă”, în 2009, şi până la sfârşitul anul trecut fuseseră acordate peste 265.000 de garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23 miliarde de lei.