x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RAFO Onești a fost cumpărată de omul de afaceri Gruia Stoica

RAFO Onești a fost cumpărată de omul de afaceri Gruia Stoica

27 Iul 2020   •   16:00
RAFO Onești a fost cumpărată de omul de afaceri Gruia Stoica
Sursa foto: goce risteski/Getty Images/iStockphoto

Platforma industrială a rafinăriei RAFO Oneşti a fost achiziționată de compania Roserv Oil, parte a grupului Grampet, în cadrul unei proceduri publice de valorificare, se arată într-un comunicat al casei de insolvenţă CITR.

Tranzacţia a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Oneşti, în cadrul procedurii de insolvenţă. Obiectivul este dezvoltarea celui mai mare centru logistic din Moldova.

Obiectul principal de activitate al Grupului Grampet, al omului de afaceri Gruia Stoica, este transportul feroviar de marfă. 

Roserv Oil este nou-înfiinţată și se va concentra pe dezvoltarea, la nivel naţional, de terminale logistice, atât pe partea de containere, cât şi depozite pentru produse petroliere.

Rafinăria ar putea genera cel puţin 600 de locuri de muncă, pe termen lung. Prima fază a proiectului va crea  peste 200 de locuri de muncă.

În perioada următoare, Roserv Oil va demara un proces de evaluare a instalaţiilor existente.

Compania vrea să atragă parteneri din rândul societăţilor specializate în producţia de materii prime şi să pună în funcţiune mai multe instalaţii disponibile pe platformă.

În perioada de insolvenţă, RAFO Oneşti a fost păstrată în stare de conservare de către CITR.

Platforma RAFO a fost propusă spre vânzare de CITR în ultimii trei ani, motiv pentru care au fost derulate peste 10 proceduri de valorificare. Aceasta a fost promovată pe plan intern și extern şi au existat peste 100 de contacte directe.

Rafinăria nu funcționează însă de peste 10 ani, nu au fost făcute investiții în tehnologii, capacitatea sa de producţie este relativ redusă, iar costurile de reluare a activităţii sunt ridicate.

Prin această tranzacţie, se deblochează starea de inactivitate a platformei şi se creează premisele dezvoltării unei activităţi economice.

CITR face parte din Impetum Group, și are 20 de ani de experienţă în restructurare şi insolvenţă, aproape 1.000 de proiecte şi administrează în prezent un patrimoniu evaluat la peste un miliard de euro.

×
Subiecte în articol: rafo onesti roserv oil gruia stoica