Preţurile la combustibili au crescut în ultima lună a anului trecut cu aproape 3 procente, astfel că majorarea pe întregul an 2010 a fost de peste 15%. În 2009, preţurile au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011.
Preţurile de consum au crescut în decembrie 2010 cu 0,53%. Potrivit datelor INS, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la combustibili, alimente, tutun şi servicii. Aceste majorări, împreună cu creşterea TVA au dus la o rată a inflaţiei de 7,96%, avansul fiind aproape dublu faţă de nivelul raportat în 2009.
În afară de ouă, toate alimentele s-au scumpit, cea mai mare creştere de preţ fiind consemnată la cartofi, dar care are o pondere redusă în coşul INS. Scumpiri de peste 10% pe partea mărfurilor alimentare au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%).
Cel mai mare impact asupra indicelui preţurilor de consum l-au avut, anul trecut, scumpirile înregistrate la tutun (26,34%) şi combustibili (15,38%), care au ponderi mari în coşul utilizat de INS.
În categoria mărfurilor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde preţurile au urcat cu 12%. Pe partea serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri au fost raportate la apă, canal şi salubritate (15,85%), alte servicii (15%), transport cu CFR (14%).
Banca Naţională a României a ratat, astfel, pentru al patrulea an consecutiv ţinta de inflaţie, stabilită la 3,5% +/- un punct procentual. Rata anuală a fost de 4,74% în 2009, când intervalul ţintit a fost tot de 2,5-4,5%.
Pentru anul trecut, banca centrală a revizuit de mai multe ori prognozele de inflaţie, în contextul în care Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24% începând cu luna iulie.
Inflaţia reprezintă pe de o parte unul dintre criteriile fixate în cadrul acordului de finanţare externă semnat de România şi, pe de altă parte, unul dintre criteriile de convergenţă pe care ţara noastră trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la zona euro.
Citește pe Antena3.ro