x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ratificarea scrisorii de intenţie cu FMI, respinsă

Ratificarea scrisorii de intenţie cu FMI, respinsă

16 Noi 2010   •   17:48

Ratificarea scrisorii suplimentare de intenţie semnată de autorităţile române şi cosiliul director al FMI, parte a Acordului stand-by, a fost respinsă de comisie cu patru voturi “pentru” (PDL) şi cinci “împotrivă” (PSD şi PNL).

Social-democraţii şi-au motivat votul prin faptul că scrisoarea face referire la majorarea TVA de la 19 la 24%, vicepreşedintele Sorin Bota arătând că PSD a votat împotriva ratificării scrisorii de intenţie întrucât s-a opus şi se opune majorării TVA. El a apreciat că dacă şi plenul Senatului respinge ratificarea, Guvernul ar trebui să revină asupra cotei TVA.

Preşedintele comisiei, Ovidiu Marian (PDL), a declarat după vot că scrisoarea de intenţie urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, unde actuala putere are o majoritate mai confortabilă, în eventualitatea în care votul din Comisie va fi reflectat şi în plenul Senatului. Senatul este, însă, Cameră decizională în adoptarea legii de ratificare a scrisorii de intenţie cu FMI.

Scrisoarea de intenţie a fost semnată la Bucureşti, la 16 iunie 2010, şi actualizată printr-o scrisoare suplimentară de intenţie, semnată la Bucureşti în 29 iunie, aprobate prin decizia Consiliului Director al FMI din 2 iulie 2010.

×