The Royal Bank of Scotland și-a sfătuit clienții să se pregătească pentru un „an cataclismic”, în care se vor confrunta cu o criză globală a deflației, avertizând că cele mai importante burse vor scădea cu până la o cincime, iar prețul barilului de petrol ar putea ajunge la 16 dolari.
Potrivit telegraph.co.uk, departamentul de credite al băncii atrage atenția asupra faptului că piețele dau semnale de stres, la fel cum s-a întâmplat în 2008, înaintea crizei Lehman: „Vindeți tot ce aveți, cu excepția obligațiunilor de înaltă calitate. Este o problemă legată de redobândirea capitalului, nu de profitabilitatea acestuia”.
Andrew Roberts, directorul departamentului de cercetare al băncii, a afirmat că tranzacțiile globale și creditele se contractează, ceea ce duce la o situație dificilă pentru bilanțurile companiilor și câșigurile de capital, dat fiind faptul ca ratele datoriei globale au atins un nivel record.
„Corecția majoră pornită de China are efectul unui bulgăre de zăpadă. Acțiunile și creditele au devenit foarte periculoase”.
Roberts se așteaptă ca Wall Street-ul și bursele europene să fie cele mai afectate; „Londra este vulnerabilă în fața unui șoc negativ. Toate persoanele care urmează modelul industriilor petroliere și miniere, care consideră că dividendele sunt în siguranță, vor constata că lucrurile stau cu totul altfel.”
Analiza RBS a mai arătat că prețul țițeiului va scădea în continuare după depășirea barierei tehnice de 34,40 dolari, barilul urmând să ajungă la un prag minim de 16 dolari, ca în 1999, în timpul crizei din Asia de Est.
RBS a emis un prim avertisment referitor la situația economiei globale în noiembrie, dar lucrurile s-au desfășurat mai repede decât s-a estimat inițial. S-a ajuns la opinia că Federal Reserve a SUA se joacă cu focul în încercarea de a întări dolarul.