Auditorii financiari din România vor putea activa ca auditori europeni după data de 28 iunie 2008 când Directiva europeană NR. 43/2006 va fi transpusă în legislaţia naţională, printr-o ordonanţă de guvern.
Auditorii financiari din România vor putea activa ca auditori europeni după data de 28 iunie 2008 când Directiva europeană NR. 43/2006 va fi transpusă în legislaţia naţională, printr-o ordonanţă de guvern. “Se va crea un organism independent care va supraveghea pregătirea auditorilor, registrul public al auditorilor şi calitatea acţiunilor de audit”, a declarat profesorul universitar doctor Ion Mihăilescu , preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) la Conferinţa internaţională “Auditorul transfrontalier: profesionalism şi independenţă”, care se desfăşoară în perioada 11-12 aprilie la Bucureşti.
PROFESIE DE VÎRF. Auditorul financiar este profesionistul de care nici un investitor serios nu se poate lipsi, atunci cînd vrea să afle care este starea financiară a unei companii. Este independent, bine pregătit profesional, integru. În România, există acum 2.400 de auditori financiari şi 750 de firme de audit, conform evidenţelor CAFR.
Globalizarea a avut un impact major asupra profesiei şi a condus la necesitatea introducerii unor standarde internaţionale de audit valabile oriunde în lume.” O companie multinaţională trebuie să aibă raportările contabile şi de audit făcute după aceleaşi metode şi proceduri pentru că contabilitatea este o limbă unică”, a mai precizat Mihăilescu. El a explicat că din anul 2009 se vor adopta aceste standarde unice la nivel mondial.