Relațiile economice dintre România și Polonia continuă să se dezvolte rapid, consolidând parteneriatul strategic dintre cele două țări. Conform PRBCC, schimburile comerciale bilaterale depășesc 12 miliarde EUR anual, iar investițiile poloneze în România au ajuns la 1,7 miliarde EUR.
Relațiile economice româno-polone se află într-un moment de expansiune accelerată, potrivit datelor prezentate de Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română (PRBCC) în cadrul recepției dedicate Zilei Independenței Poloniei și Zilei Naționale a României. Schimburile de bunuri dintre cele două state însumează în prezent aproximativ 12 miliarde EUR anual, ceea ce consolidează poziția Poloniei în topul partenerilor comerciali ai României.
Totodată, investițiile poloneze cumulate în România au depășit pragul de 1,7 miliarde EUR. Polonia se află pe locul al patrulea între cei mai mari furnizori de bunuri către România și pe locul al șaselea ca destinație de export pentru companiile românești.
![]()
În cadrul evenimentului, consulul Republicii Polone la București, Artur Tarasewicz, a subliniat importanța legăturilor istorice și a parcursului comun al celor două națiuni: „Țările noastre sunt legate prin relații unice. Este simbolic faptul că, datorită inițiativei Camerei, mediile de afaceri împreună cu reprezentanți ai administrației din ambele țări celebrează astăzi în comun cele mai importante sărbători naționale”.
Reprezentanții PRBCC au evidențiat și legăturile culturale și turistice tot mai puternice. Peste 500.000 de turiști polonezi vizitează anual România, iar aderarea țării la spațiul Schengen, însoțită de extinderea rutelor aeriene directe între orașe poloneze și românești, promite o creștere și mai accelerată a mobilității dintre cele două state.
Reprezentantul Ambasadei Poloniei la București a accentuat rolul crucial al PRBCC în această evoluție:
„Ne bucurăm că, în aceste condiții, ale unei cooperări strânse între cele două țări pe numeroase planuri și ale dezvoltării dinamice a acestor relații, putem conta pe instituțiile de autoguvernare economică și pe un partener solid, reprezentat pentru misiune și mediul de afaceri de Camera Bilaterală de Comerț”.
Evenimentul a reunit membri ai Camerelor de Comerț din Polonia și România, precum și reprezentanți ai unor companii de top din transport și logistică, infrastructură, industria agroalimentară, turism, producție și consultanță. Atmosfera a reflectat una dintre cele mai bune perioade ale colaborării economice bilaterale.
![]()
Adam Sobieszkoda, Director Executiv al PRBCC, a subliniat tendințele pozitive din mediul de afaceri:
„Am avut plăcerea să celebrăm împreună cu partenerii noștri români și polonezi momente istorice definitorii pentru țările noastre, iar participarea mediului de afaceri la aceste sărbători comune reflectă buna cooperare româno-poloneză. Colaborarea economică dintre cele două state evoluează constant, tot mai multe companii din Polonia își extind operațiunile în România, iar cele românești găsesc în Polonia o piață dinamică și parteneri de încredere. Se observă un interes tot mai mare pentru investiții în România, iar misiunea noastră rămâne aceea de a consolida punțile economice și de a facilita dezvoltarea unor proiecte sustenabile și profitabile pentru ambele părți”.
PRBCC – un catalizator al relațiilor bilaterale
Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română rămâne un actor esențial în dezvoltarea economică bilaterală, oferind companiilor servicii de consultanță, studii de piață, sprijin pentru acces pe noile piețe, întâlniri B2B și reprezentare. Organizația derulează constant misiuni economice și colaborează cu instituții importante din ambele state, printre care Ambasada României în Polonia, Ambasada Poloniei în România și Camera de Comerț a Poloniei.
PRBCC continuă să acționeze ca un liant între mediile de afaceri, facilitând cooperarea și susținând proiectele care consolidează prezența economică reciprocă.


