x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Restart la înălţime: TAROM decolează cu ATR 72-600

Restart la înălţime: TAROM decolează cu ATR 72-600

de Adrian Stoica    |    19 Feb 2020   •   11:30
Restart la înălţime: TAROM decolează cu ATR 72-600

Compania naţională de transport aerian TAROM a prezentat ieri primul avion ATR 72-600, cu o capacitate de 72 de locuri. Acesta face parte dintr-un lot mai mare care urmează să sosească în ţară în perioada următoare, în vederea înnoirii flotei. Noua aeronavă, care înlocuieşte modelele ATR 42-500 (48 locuri) şi ATR 72-500 (68 locuri), răspunde cerinţelor de echipare ce vor deveni obligatorii din iunie 2020. Este un avion european, capabil de aterizare cu mijloace de bord independente, în condiţii de vizibilitate redusă, informează oficialii companiei. De asemenea, aeronava corespunde normelor organizaţiei internaţionale IATA/ICAO legate de ecologie (noxe şi zgomot reduse). Fiind acelaşi tip de avion, atât personalul navigant, cât şi personalul tehnic nu vor avea nevoie de o conversie semnificativă.

Caracteristicile avionului

  • viteza de croazieră: 500 km/h
  • anvergură: 27,05 m
  • lungime: 27,166 m
  • greutate maximă la decolare: 23 tone
  • distanţă maximă de zbor: 1.528 km

 

×
Subiecte în articol: tarom