Grupul South Pacific din Australia va construi in Tunari, pe 3,6 hectare, un cartier rezidential compus din 102 vile. Parcul denumit Sydney Residence se ridica la 17 milioane de euro, a anuntat firma Colliers, agentul exclusiv al proiectului. Vilele vor avea suprafete cuprinse intre 140 si 210 metri patrati, iar pretul locuintelor va fi de circa 1.100 euro pe metru patrat. Locuintele vor beneficia de un teren care variaza intre 165 mp si 265 mp, inclusiv o gradina de cel putin 100 mp.
FACILITATI. "Pretul include totul, de la aer conditionat la gradina si la bucataria complet dotata. Vom incepe lucrarile in cateva saptamani si le vom finaliza in maximum 13-14 luni", a spus George Prelea, presedintele societatii South Pacific Constructii SRL, firma care va dezvolta ansamblul. El a mai precizat ca in apropierea Complexului Sydney Residence va fi ridicat un alt proiect, care va cuprinde 90 de case insiruite. Pretul locuintelor va fi de 90.000-100.000 de euro, iar valoarea proiectului se va ridica la circa 12 milioane de euro. In plus, grupul va mai dezvolta un alt proiect care vizeaza constructia a 400 de apartamente in cartierul Cotroceni din Capitala. (Daniela Ivan)Citește pe Antena3.ro