„Pentru clienții noștri nu găsim energie în piață pentru anul viitor și nu putem să le spunem clienților noștri ce preț vor avea la energie electrică anul următor.
Cred că predictibilitatea e importantă, altfel cum îşi poate face planurile o firmă care foloseşte energie electrică la producţie, planuri de investiţii, de finanţare, de angajare, dacă nu-şi cunosc preţul la energie electrică? Sper să avem o soluţie curând”, a declarat Volker Raffel, directorul general al E.ON România.
Datele prezente într-un document transmis de Transelectrica arată că România ar putea trece printr-un blackout după 1 ianuarie 2023. Țara noastră va fi nevoită să importe energie electrică.
Potrivit unei discuții de la Bruxelles, până la finalul anului, România trebuie să închidă două grupuri de la Turceni și Rovinari, pentru că așa cere Comisia Europeană. România nu a fost în stare să negocieze pentru a le păstra.
Antena 3 CNN are documentul oficial care vorbește despre efectele acestei închideri. În cadrul acestuia se atrage atenția asupra unui risc de blackout, măcar parțial în țara noastră.
Senatorul Daniel Zamfir a susținut în direct, în cadrul emisiunii Decisiv că au existat discuții cu Transelectrica, în ceea ce privește această problemă.
Potrivit documentului transmis de Transelectrica, consumul de energie electrică pentru vârful de sarcină în iarna 2022-2023 este estimat la aproximativ 9000-9500 de megawați.
În perioada de iarnă, respectiv în zilele în care nu sunt condiții pentru funcționarea centralelor cu surse regenerabile, la nivelul sistemului energetic național se pot produce maximum 7000 de megawați, asta înseamnă că România este nevoită să importe 2000-2500 de megawați.
Transelectrica atrage atenția că România nu are de unde să importe acești megawați, încă din luna august.
Este risc de blackout în România! Furnizor: Nu găsim energie
Premierul Nicolae Ciucă, despre închiderea grupurilor energetice pe cărbune de la Rovinari și Turceni: „Aceste măsuri au fost deja finanțate, s-au obținut bani europeni”
Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre închiderea grupurilor energetice pe cărbune de la Rovinari și Turceni și ce soluții vor fi aplicate în această iarnă.
„Am explicat că aceste grupuri energetice, care, așa cum au fost asumate, este vorba de două grupuri de 600 de MW, fiecare dintre ele de 300, în total 600 de MW, urmează să fie scoase din funcțiune și, ele fiind în continuare funcționale și putând fi folosite, am cerut acordul astfel încât să poată să fie trecute în rezerva tehnică pentru ca în momentul în care avem nevoie de asigurarea securității energetice și echilibrarea energetică, pe baza unor proceduri foarte bine convenite la nivelul comisiilor de specialitate, să poată fi repuse în funcțiune”, a precizat Nicolae Ciucă.
„În PNRR sunt cuprinse mai multe grupuri energetice care sunt programate să fie scoase din funcțiune, conform angajamentului de decarbonare. Doar că putem să vedem la nivelul întregii Uniuni Europene, generat de criza energetică, se folosește în continuare cărbunele în măsura asigurării securității energetice”, a continuat el.
Întrebat de ce nu le putem păstra în funcțiune și de ce n-a fost amânat jalonul pentru primăvară, liberalul a spus: „Aceste măsuri au fost deja finanțate, s-au obținut bani europeni astfel încât ele să poată să fie introduse în procesul de decarbonare”.