x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romania a facut statisticile in 2004

Romania a facut statisticile in 2004

14 Ian 2005   •   00:00

Anul trecut, a doua rata de crestere economica ca marime din Europa Centrala si de Est (ECE) s-a inregistrat in Romania, dupa cea din Letonia. Pe de alta parte, noi avem cea mai mare inflatie din regiune si nu avem "rivali".


ADRIAN N. IONESCU

Cresterea Produsului Intern Brut (PIB) al Romaniei in anul 2004 este estimata la 8,3% intr-un studiu al departamentului de specialitate al Bank Austria Creditanstalt (BA - CA), fiind cea mai mare, dupa cea a Letoniei (8,7%), dintre tarile din Europa Centrala si de Est (ECE) sau ale asa-numitei "Noi Europe".

COMPARATII. Impreuna cu Bulgaria si Croatia, Romania a realizat cea mai mare crestere economica din 1999 incoace: 27%. Cele noi opt membre ale UE au reusit in ultimii cinci ani o rata cumulata de crestere de 19%, iar tarile din zona monedei euro - mai putin de 8% in cinci ani.

Pe de alta parte, pentru ca a avut mult de recuperat, Romania este si in fruntea grupului celor trei candidate, estimarea privind PIB-ul Croatiei din 2004 oprindu-se la 6%, iar cea pentru Bulgaria la 4%… In alta ordine de idei, Romania "face statisticile" si in privinta inflatiei. Studiul citat o calculeaza ca medie si ajunge in cazul tarii noastre la 11,9% (inflatia anuntata recent, de 9,3%, nu este o medie, ci o raportare decembrie 2004/decembrie 2003). Slovacia are inflatie de 7,6% (medie), Bulgaria - 6,2% si Croatia 2,0%!

SCHIMBARE MAJORA. Spre deosebire de 2003, motorul cresterii economice in tarile ECE au fost investitiile, care au contat pentru jumatate din rata de crestere, de 5% in cele opt noi membre ale Uniunii Europene si de 6,5% in cele trei candidate.

Desi urmatorii doi ani "vor fi marcati de puternice investitii, acestea vor constitui un factor de crestere mai putin semnificativ decat consumul privat", se arata in studiul Bank Austria Creditanstalt.

AVERTISMENTE
"In ciuda progresului impresionant al Romaniei in reducerea inflatiei, rata medie a acesteia in cele trei tari candidate va ramane ridicata, de 6,6% in 2005 si de 5,2% in 2006. Tot cifra din dreptul Romaniei va fi decisiva pentru medie. Deficitul de cont curent va ramane periculos de mare, in fapt crescand de la o medie (Bulgaria, Croatia, Romania) de 6,2% din PIB in 2004 pana la 6,8% pana in 2006. Situatia nu este caracteristica doar "celor 3". Desi mai mica, media celor noi opt state membre ale UE va fi de 4,5% din PIB. Pe de alta parte, deficitul de cont curent este superior deficitului comercial, ceea ce, in opinia Mariannei Kager, economist-sef al Bank Austria Creditanstalt, reprezinta o rela-tie traditionala in ultimii ani.

Scrieti-ne!
Aveti afaceri banoase, afaceri ingenioase sau pe care le-ati inchis pentru ca nu se potriveau stilului de viata al romanilor? Credeti ca merita sa afle mai multa lume de ele? Povestiti-ne experienta dumneavoastra, iar noi o vom spune mai departe cititorilor nostri (clientilor vostri). Va asteptam mesajele la adresele: victor.ciutacu@jurnalul.ro sau adrian.mihai@jurnalul.ro.
×
Subiecte în articol: economic