Importul de gaze din Rusia din acest an s-ar putea ridicat la doar 3% din totalul gazlor naturale consumate, fiind posibil ca de anul viitor România să se bazeze în totalitate pe producţia internă şi să renunţe la importuri, a declarat, ieri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Nicolae Havrileţ.
Havrileţ a estimat că anul acesta vor fi necesare importuri de gaze din Rusia doar dacă vom avea parte de o iarnă foarte geroasă. "Din luna aprilie nu s-a mai importat nimic. Şi acum, în acest moment, importurile sunt zero. Estimăm pentru acest an importuri de circa 3%, însă luăm gaze din import pentru echilibrare. De exemplu, dacă avem o perioadă mai geroasă, gazele din depozite nu pot fi scoase la presiunile normale. Dacă anul viitor producţia internă va acoperi întreg consumul, atunci nu vom mai importa", a spus Havrileţ. În 2008, România importa 25% din gazele naturale consumate. Anunţul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vine în contextul în care omul de afaceri Ioan Nicolae, deţinătorul grupului InterAgro, a anunţat că va închide producţia în toate cele şase fabrici pe care le deţine. Producătorul de îngrăşăminte InterAgro se număra printre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, în jur de 2 miliarde de metri cubi pe an, rivalizând consumul cumulat al întregii populaţii din ţară – în jur de 2,5 miliarde de metri cubi anual. "Pentru 2015 estimăm un consum asemănător sau chiar mai mic de 11 miliarde metri cubi de gaze. Motivul este că şase combinate aparţinând InterAgro nu mai funcţionează din aprilie. Acestea consumau circa 2 miliarde metri cubi gaze pe an", a precizat Havrileţ, adăugând că se vor putea asigura rezerve de 2,5 miliarde de metri cubi la sfârşitul ciclului de înamagazinare.
Preţul gazelor importate din Rusia ajunsese la 380 de dolari pe mia de metri cubi. Preţul gazelor din producţia internă este de 130 de dolari pe mia de metri cubi. Rămâne de văzut dacă vom asista la o ieftinire a gazelor, sau acestea vor fi scumpite ca parte a procesului de eliminare a preţurilor reglementate.
Cresterea pretului gazelor pentru populaţie, cerută de FMI şi Comisia Europeană, a fost amânată de Guvern, care vrea ca liberalizarea totală a preţurilor să se petreacă până în 2021.