x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, centrul de distribuţie al produselor thailandeze

România, centrul de distribuţie al produselor thailandeze

18 Iun 2009   •   00:00

Ţara noastră ar putea deveni centrul de distribuţie al produselor thailandeze către Europa Occidentală, piaţa rusă şi statele CSI, la fel cum şi Thailanda ar putea avea rolul de placă turnantă pentru mărfurile româneşti destinate pieţei statelor din Asia de Sud-Est.



Afirmaţia a fost făcută în cursul întâlnirii avute la Bucureşti de o delegaţie a Senatului thailandez, cuprinzând membrii Asociaţiei de Prietenie Thailanda-România şi reprezentanţii Camerei Naţionale, eveniment desfăşurat la Palatul Camerei de Comerţ. Senatorii thailandezi, însoţiţi de un reprezentant al Ambasadei Regatului Thailandei la Bucureşti s-au întâlnit cu Sorin Dimitriu, vicepreşedinte al CCIR, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, care a prezentat perspectivele relaţiilor economice şi comerciale bilaterale pornind de la cadrul juridic existent.

Dacă în perioada 2005- 2006 schimburile comerciale au înregistrat volume în creştere uşoară, ajungând până la 180 de milioane dolari, începând cu 2008, tendinţa este de restrângere a comerţului, care se păstrează şi în 2009.

Membrii delegaţiei thailandeze au propus ca firmele româneşti să analizeze posibilitatea de a-şi stabili centre de distribuţie în Thailanda, membră fondatoare a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice). Cele 10 state membre au o populaţie cumulată de aproximativ 580 milioane de locuitori şi un PIB total de circa 1,1 trilioane dolari, constituind una din cele mai mari pieţe regionale din lume.

Agerpres

×
Subiecte în articol: economic