x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, pe ultimul loc în UE la sumele cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare

România, pe ultimul loc în UE la sumele cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare

10 Ian 2019   •   13:25
România, pe ultimul loc în UE la sumele cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare

România a alocat în 2017 doar 0,5% din Produsul Intern Brut pentru cercetare (R&D), cu mult sub media de 2,07% din PIB cheltuită la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate joi de Eurostat.

În 2017, statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit împreună 320 de miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare (R&D), iar sumele alocate pentru cercetare şi dezvoltare ca procentaj din PIB s-au ridicat la 2,07%, comparativ cu 2,04% în 2016. În urmă cu zece ani, în 2007, state membre au alocat pentru cercetare şi dezvoltare 1,77% din PIB.

Ţările membre care au alocat anul trecut cel mai mult din Produsul Intern Brut pentru cercetare şi dezvoltare au fost Suedia (3,33% din PIB), Austria (3,16%), Danemarca (3,06%) şi Germania (3,02%). La polul opus sunt: România (0,5% din PIB), Letonia (0,51%), Malta (0,55%), Cipru (0,56%), Bulgaria (0,75%) şi Croaţia (0,86%).

În ultimii 10 ani, 21 dintre cele 28 de state membre UE au majorat sumele alocate pentru cercetare şi dezvoltare, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Austria (de la 2,42% din PIB în 2007 până la 3,16% din PIB în 2017, o creştere de 0,74 puncte procentuale) şi Belgia (de la 1,84% din PIB în 2007 până la 2,58% din PIB în 2017).

În schimb, în şase state membre, sumele alocate pentru cercetare şi dezvoltare, ca procentaj din PIB, au scăzut în ultimul deceniu, inclusiv în România, de la 0,51% din PIB în 2007 până la 0,5% din PIB în 2017. În cifre absolute, însă, suma alocată de România pentru cercetare şi dezvoltare a crescut de la 653 milioane euro în 2007 până la 945 milioane euro în 2017.

Pe sectoare de activitate, în toate statele membre UE, cu excepţia Ciprului, Letoniei şi Lituaniei, principalul sector de activitate în care au fost cheltuiţi bani pentru cercetare şi dezvoltare este sectorul de business. România este ţara cu cele mai mari cheltuieli pentru cercetare şi dezvoltare în sectorul guvernamental (32% din suma totală). AGERPRES

×